Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi liceeni au recunoscut că au comis crima oribilă din Călăraşi. Ce motiv au avut

Cei doi tineri suspectaţi că sunt autostopiştii care au înjunghiat mortal un bărbat şi au rănit-o pe soţia acestuia, şi-au recunoscut fapta, ei fiind reţinuţi pentru a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit inspectorului şef al IPJ Călăraşi, Marian Iorga, cei doi tineri au 16 şi, respectiv, 18 ani, amândoi fiind elevi de liceu. Autorul crimei din 24 noiembrie este băiatul de 18 ani, care atunci era încă minor. Datele anchetei de până acum au stabilit că tinerii voiau să fure maşina, deşi niciunul dintre ei nu are permis de conducere, precum şi banii pe care şoferul şi soţia lui îi aveau la ei.

Marian Iorga a precizat că ambii sunt elevi de liceu, unul în clasa a 12-a şi unul în clasa a 10-a, nu au antecedente şi niciunul dintre ei nu provine din familii cu probleme. El a precizat că li se va face inclusiv o evaluare psihiatrică, întrucât cei doi „s-au întors acasă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat”.

Potrivit procurorului de caz, Mădălina Miu, tinerii şi-au recunoscut fapta şi au descris în detaliu modul în care au săvârşit-o. Ei au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzaţi de omor şi tentativă de omor calificat.

Citește și
calarasi taxi
Femeia rănită de cei doi autostopişti, în Călărași, a povestit cum a fost ucis soțul ei

În 24 noiembrie, cei doi tineri fuseseră luaţi la "autostop" din oraşul Slobozia, într-o maşină în care se aflau doi soţi, şi i-au spus şoferului să oprească pe DN 3 A, în dreptul localităţii Tudor Vladimirescu din judeţul Călăraşi.

Ulterior, l-au înjunghiat în gât cu un cuţit pe şofer, dar şi pe soţia acestuia. Femeia a supravieţuit şi a reuşit să sune la 112.

La faţa locului au ajuns echipaje SMURD, însă în cazul bărbatului nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat mort. Soţia acestuia a fost transportată la Spitalul Judeţean Călăraşi, fiind rănită uşor.

Ambele victime au fost găsite căzute în afara maşinii.

Zile întregi, poliţişti din mai multe judeţe au efectuat căutări şi filtre pentru prinderea autorilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult