Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi bărbaţi, găsiţi morţi din cauze misterioase într-o locuinţă din Arad

Poliţiştii au început o anchetă pentru omor din culpă după ce într-o casă din municipiul Arad au fost descoperite cadavrele a doi bărbaţi, care nu prezentau urme de violenţe pe corp.

O localnică din cartierul arădean Bujac a sunat la 112 anunţând că într-o casă învecinată a descoperit cadavrele a doi bărbaţi, de 64 şi 46 de ani, ea mergând să verifice pentru că unul dintre ei stătea la ea în gazdă şi nu s-a mai întors acasă, scrie News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Claudia Iuga, a declarat, marţi, că în urma primelor cercetări nu au fost descoperite urme de violenţă pe corpurile celor doi.

Anchetatorii cred că victimele ar fi consumat substanţe periculoase, deocamdată neidentificate.

“Cadavrele au fost transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea necropsiei, urmând să fie stabilite cauzele exacte ale deceselor. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Claudia Iuga.

Citește și
ambulanta
O bătrână a murit, după ce ambulanța solicitată a ajuns la domiciliul ei după patru ore

Poliţiştii audiază localnici din cartier, pentru a stabili dacă cei doi au avut cumva vizitatori şi ar fi primit de la aceştia spre consum substanţe ce pot fi periculoase.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult