Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care criminalul din Bascov și-a ucis familia

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bărbatul de 53 de ani, bolnav psihic, care a recunoscut că și-a ucis părinții, fratele, sora și nepoata de cinci ani, a fost arestat preventiv. El este acuzat de omor calificat, cu premeditare și cruzime, împotriva membrilor familiei.  

Marți seară, când a fost prins într-o pădure din spatele casei, a povestit că se gândea de multă vreme cum să-i omoare pe ai lui. Medicii îl vor supune unei noi expertize psihiatrice.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Anchetatorii au examinat trupurile celor uciși, au inventariat obiectele găsite în locurile unde au fost ucise cele cinci persoane și au stat de vorbă cu suspectul. Acum pun cap la cap informațiile culese.

Victimele au fost găsite în încăperi diferite din cele două case, aflate în aceeși curte a familiei. Doar mama și fetița erau împreună. Nu se știe, deocamdată, cum s-au desfășurat lucurile.

Citește și
electrocutat
Și-a torturat ore în șir soția, după ce a aflat că vrea să se despartă de el. „El râdea. Așa criminal nu am văzut!”

Atât procurorul, cât și medicul legist sunt convinși că rudele omorâte au fost luate prin surprindere, așa că nu s-au putut apăra și nici avertiza între ele.

”Reporter: A fost vreo luptă la fața locului? Laurențiu Palaghia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș: La fața locului, lucrurile sunt cam greu de descris, toate victimele poartă semne ale unor agresiuni destul de intense. Reporter: A mai avut ieșiri violente în familie? Laurențiu Palaghia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș: Din acest punct de vedere, se pare că este o surpriză totală”.

Dan Manu, medic legist: ”Au fost găsiți în cameră, fiecare victimă este într-un loc diferit, cu excepția mamei și a fetiței. Eu cred că toți cinci au fost surprinși și cred că evenimentele au avut loc spre seară târziu, până spre dimineață”.

Bărbatul era foarte atașat de nepoata sa

Un vecin l-a observat marți, în jurul orei 11:00, pe suspect cum vorbea singur prin curte. Se mai întâmpla, așa că n-a dat importanță. Spune că bolnavul n-a fost niciodată violent. Ba chiar era foarte apropiat de nepoata lui de cinci ani.

Marinel Gaiță: ”Cică i-ar fi făcut cadou un lănțic și nu-l purta și d-aia a făcut, a declarat la poliție, ieșea cu ea de mânuță, se plimba”.

”Reporter: Relația cu sora? Elena Neculai: Foarte bună! Nu se auzeau certuri, nimic. Reporter: L-ați văzut cu nepoata? Elena Neculai: Da, o plimba cu bicicleta, se juca cu ea cu jucării”.

Totuși, în mintea bărbatului încolțise gândul crimei.

Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov: ”Ar fi declarat că premedita de mult acest lucru, l-a găsit și cu ceva, se pare cu spray la el, în buzunar”.

Costel Oancea, vecin: ”Zice că de azi noapte, așa am auzit și eu, i-ar fi luat pe rând”.

După comiterea crimelor, bărbatul a încercat să-și facă rău. Polițiștii au constatat că avea o rană la gât și una în dreptul inimii, dar leziunile erau superficiale.

Gabriel Diaconu, psihiatru: ”Crima în masă este motivată ideologic. Poate că este o situație unde făptuitorul a avut interacțiuni lungi și contondente și repetate cu familia și a acumulat mult resentiment”.

Bărbatul avea un comportament obedient și nu s-a pus niciodată problema internării lui

Medicul psihiatru care îl avea în evidență spune că bărbatul își lua tratamentul în mod constant și că avea un comportament obedient, supus. Nu s-a pus niciodată problema internării lui într-un centru special pentru bolnavii psihici.

Rudele cu care locuia erau oameni cu o bună educație și care își asumaseră responsabilitatea îngrijirii lui, susține medicul.

Sora ucisă a fost șefa laboratorului spitalului militar, iar soțul ei - cel care a descoperit ororile la întoarcerea acasă - conducea biroul de resurse umane al aceluiași spital.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult