Cine ar fi comis dubla crimă de la Satu Mare. Un bărbat şi fiul său bolnav, ucişi cu sălbăticie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei doi, tată şi fiu, locuiau singuri de mai bine de 20 de ani într-un apartament din Satu Mare, după ce mama băiatului a murit. Acesta s-a născut cu probleme de sănătate şi era imobilizat la pat. Ei erau vizitaţi din când în când de o mătuşă. Pentru că nu i-au mai răspuns la telefon, femeia a decis să intre în apartament. A trăit însă şocul vieţii când i-a văzut fără suflare şi a alertat 112.
"I-a murit soţia de 28 de ani şi are copilul ăla bolnav, dar nu îmi vine să cred. Ce teamă, am ajuns la 78 de ani şi nu pot să cred aşa ceva. În fiecare zi veneam şi le aduceam de mâncare şi am zis că tot vedeam un bărbat înalt, le-am zis să nu îl tot lase în casă. El venea şi îl bărbierea pe fiul lui, probabil ştia că are bani, că fiica îi tot trimitea din Anglia", spune o vecină.
Suspectul principal ar fi un apropiat al celor doi, care îi vizita frecvent. Criminalul nu ar fi intrat cu forţa în locuinţa celor doi, susţin surse din anchetă. "Au fost depistate cadavrele a două persoane, tata şi fiu. S-a înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de omor. În prezent se efectuează cercetări atât la faţa locului cât şi pe alte planuri", spoune procurorul care anchetează cazul.
Crima a şocat comunitatea, mai ales că zona în care stau cei doi - e una liniştită, fără probleme.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 31-10-2018 16:29