Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Caz șocant de viol. Ce a cerut familia victimei în schimb, pentru a-l ierta pe agresor

Un caz șocant de viol a fost descoperit în provincia Punjab din Pakistan, în care sunt implicați 12 membri ai două familii.

În primă fază, un bărbat a fost acuzat că a violat o femeie pe 20 martie. În urma incidentului, familia suspectului a căutat familia victimei pentru ”iertare și reconciliere”.

Familia victimei a fost de acord să-l ierte pe agresorul tinerei, dar a cerut în schimb ca fratele victimei să ”comită același act cu sora suspectului”. 12 persoane au participat la întâlnirea dintre cele două familii, toți fiind de acord cu condițiile impuse.

Pe 21 martie, fratele victimei a întreținut raporturi sexuale cu sora suspectului, exact așa cum au stabilit. Poliția a aflat de acest caz după ce cele două familii au pregătit documente juridice prin care erau excluse presiunile de o parte sau de cealaltă, scrie Daily Mail.

Toate cele 12 persoane care au participat la negocieri, inclusiv 4 femei, dintre care una a fost victimă în cazul celui de-al doilea viol, au fost arestate.

Citește și
Cristian Emil Corneanu
Infirmier român din Italia, condamnat pentru că seda şi apoi viola pacientele

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult