Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Caz revoltător. O fată de 12 ani, violată timp de aproape jumătate de an de fratele femeii cu care trăia tatăl copilei

Your browser doesn't support HTML5 video.

O copilă de 12 ani din județul Alba are nevoie de sprijin psihologic, după ce a fost violată timp de aproape jumătate de an de fratele femeii cu care trăia tatăl copilei.

Individul de 28 de ani a obligat-o să păstreze secretul prin amenințări tot mai dure, iar copila, înspăimântată, nu a povestit nimănui. Vecinii sunt cei care au intrat la bănuieli și, după ce polițiștii au aflat detalii șocante, suspectul a fost audiat, apoi arestat preventiv.

După divorțul părinților, fetița a rămas cu tatăl ei, care și-a găsit rapid o altă parteneră. Femeia s-a mutat împreună cu cei doi și, deseori, venea în vizită la ei un frate al ei din județul Mureș. Anul trecut, în luna august ar fi începul calvarul pentru biata copilă. Treptat, oamenii din sat au început să discute despre ce se întâmpla în casa fetiței și așa polițiștii au intrat pe fir.

Luminița Prodan – purtător de cuvânt IPJ Alba: ”Polițiștii s-au sesizat din oficiu în legătură cu o posibilă faptă de viol a cărei victimă a fost o minoră. În urma probatoriului administrat, față de bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost luată măsura reținerii, iar ulterior a fost prezentat în fața magistraților.”

Chinurile la care a fost supusă fetița sunt de greu de descris. Amenințată cu bătaia, copila s-a temut să vorbească despre violuri. Suspectul a fost arestat preventiv, iar specialiștii de la Protecția Copilului vor să afle dacă tatăl victimei știa despre ororile trăite de cea mică.

Citește și
Anchetarea educatoarei din Suceava care a agresat sexual trei fetițe a pornit de la coșmarurile uneia dintre ele
Ancheta educatoarei din Suceava care a agresat sexual trei fetițe a pornit de la coșmarurile uneia dintre ele

Elena Firu –compartiment de relații publice DGASPC Alba: ”Din câte știm, s-a recăsătorit sau trăiește în concubinaj cu o altă doamnă. Se vor lua măsurile care se impun, fie de consiliere psihologică a fetei și a familiei, fie se va institui o formă de măsură specială.”

Atfel de traume sunt greu de depășit, iar victimele abuzurilor sexuale au nevoie de consiliere psihologică o perioadă îndelungată.

Alina Cristea – psiholog DGASPC: ”Implicațiile pe termen lung pot fi foarte mari. Copilul respectiv, devenind adult, poate întampina probleme în a-și întemeia o familie, în a avea alte relații cu persoane de sex opus. Se pot închide în ei, pot deveni persoane care se pot adapta greu societății.”

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, acuzat de viol.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult