Cățelușă călcată intenționat de un șofer de pompe funebre. Un tânăr a salvat-o și a adoptat-o pe loc
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei de la poliţia animalelor îl caută pe individ. Iar cățelușa a fost dusă la medic și are deja un stăpân care o iubește şi o îngrijeşte.
Scena s-a petrecut joi, la prânz, într-un cartier de la periferia Galațiului, și a fost filmată de o cameră de supraveghere. Animalul stă neclintit, în mijlocul străzii, iar șoferul pare să se îndrepte cu viteză redusă și cu rea-intenție spre el. Cățelușa este călcată cu roata din dreapta-față și, fără îndoială, conducătorul auto simte că a trecut peste ea. Însă își continuă drumul și o calcă și cu roata din spate.
Ca într-o adevărată lecție de compasiune pe care doar animalele o pot oferi, alți câini de pe stradă se îndreaptă spre cățelușa rănită. Imaginile greu de privit l-au impresionat pe Adrian, un tânăr de 21 de ani din Galați, care a dus imediat patrupedul la veterinar.
Adrian Bogdanos, salvatorul cățelușei: „Norocul ei a fost că a fost mama mea acasă. Și sora mea cea mică. Care s-au ocupat de ea până să vin eu, ca să o transportăm la un medic veterinar. Cât de fără inimă să fii ca să poţi să treci cu vederea acest lucru?"
Adrian a hotărât imediat să adopte cățelușa, pe care a botezat-o Lizuca.
Medicul veterinar care a început terapia intensivă cu patrupedul, spune că a răspuns bine la tratament și are șanse să scape fără sechele importante. Lizuca are aproximativ trei luni, şi este un animal nemaipomenit de blând și iubitor, în ciuda traumelor suferite.
Dr. Cornel Gingărașu, medic veterinar: „Cu o politraumă. În special afectată partea din spate, abdomenul și coloana vertebrală. Cu fractură de bazin și în stare de șoc. Foarte cooperantă, cuminte. De obicei, după accidente și după ce sunt stresați, ei sunt anxioși și sar să muște. Ea a fost foarte cuminte."
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au văzut imaginile și s-au autosesizat. Ei fac cercetări pentru infracțiunea de "rănire cu intenție a animalelor".
Comisar-șef Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galați: „A fost întocmit un dosar penal și, în acest moment, se desfășoară activități pentru identificarea persoanei aflate la volanul autovehiculului. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoare între un an și cinci ani, sau amendă penală."
Date din anchetă arată că mașina care a călcat cățelușa este a unei companii de pompe funebre din Galați. Așa că este doar o chestiune de timp până când va fi identificat șoferul. El riscă să își piardă, cel mai probabil, și locul de muncă.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: catelusa , cățel , calcat , pompe funebre
Dată publicare: 29-07-2022 17:02