Bolovanul căzut din cer în camera unor copii din Hunedoara era o bucată de zgură. Cum a ajuns acolo
Your browser doesn't support HTML5 video.
Piatra de aproape 50 de kilograme a provocat pagube mari, şi numai printr-o mare șansă, nimeni nu a fost rănit.
Anchetatorii au stabilit că bucata mare de piatră este zgură provenită de la o detonare realizată la un kilometru de locul unde se aflau locuințele oamenilor. Deflagrația a avut loc în incinta unui fost combinat din zonă, pe actuala platformă unde două societăți comerciale au activități de excavare și colectare a deșeurilor metalice.
În acest caz s-a deschis un dosar de distrugere din culpă însă rămâne de văzut dacă cei care au monitorizat detonările au avut autorizație și dacă au respectat toate procedurile legale. Mai mult, ieri și o altă persoană din Hunedoara care locuiește la casă a anunțat că a găsit resturi de zgură în curte.
Incidentul de marți se putea termina cu o tragedie dacă în camera devastată se aflau cei din familie. A intrat prin acoperiş, a ajuns în podea și de acolo a ricoșat în perete.
Mărturia acestei femei îți dă fiori. Oamenii au auzit o bubuitură extrem de puternică și, când au intrat în camera copiilor, au văzut dezastrul. Totul se putea termina cu o tragedie dacă bucata imensă de piatră, grea de aproape 50 de kilograme ar fi lovit pe cineva.
Din fericire, proprietara casei, împreună cu cei doi copii ai ei, o fetiță de 9 ani și un băiat de 6, se aflau la parterul locuinței, în bucătărie. Femeia povestește că totul s-a petrecut din senin .
Camera fetiței a fost devastatăAlina Todoruț, proprietara casei: „Am auzit o bubuitură, am ieşit cu copiii pentru că m-am speriat foarte tare, pietroiul avea vreo 40-50 kilograme, era mare, nici nu ştiu de unde e. Am sunat la 112 și le-am zis că a căzut ceva din cer, pentru că nu știam ce este. Inițial nici nu m-au crezut."
Camera fetiței a fost devastată. Bucăți din acoperișul distrus și din tavan sunt împrăștiate peste tot. Iar bolovanul a căzut chiar peste biroul copilei.
Anișoara Partenie, bunica copiilor: „M-a sunat fata mea plângând, nu am mai văzut așa ceva în viața mea. Plângea și spunea că e casa distrusă și a ieșit afară cu copiii, mi-a zis că a căzut un bolovan pe casa ei. Nu știa ce s-a întâmplat."
Roxana Mateuț, purtător de cuvând ISU Hunedoara „Piatra a căzut prin acoperiș în cameră, de acolo a ricoşat din plafon. Colegii au ridicat piatra pentru a o analiza."
Bucata de piatră a fost preluată de poliție, după ce specialiștii au confirmat că obiectul nu prezintă un pericol radiologic. Acum va fi analizat de experții de la Institutul pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă din Petroșani. Și polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere.