Autorităţile au descoperit 29 de cadavre într-o groapă clandestină din vestul Mexicului
Numărul crimelor din Mexic a ajuns la un nou nivel record în prima jumătate a acestui an, după ce în 2018 disputele între diversele carteluri mexicane s-au soldat cu 29.111 morţi.
Într-o conferinţă de presă, procurorul general al statului mexican Jalisco, Gerardo Solis, a declarat că după descoperirea macabră din apropierea oraşului Zapopan anchetatorii au ajuns la concluzia că rămăşiţele pământeşti aparţin unui număr de 29 de persoane, dintre care 16 corpuri fuseseră tranşate.
Două dintre victime sunt femei, iar patru aveau antecedente penale.
În Mexic deseori cartelurile răpesc şi ucid membri ai grupărilor rivale, multe victime fiind aruncate în gropi clandestine.
În statul mexican Jalisco operează una dintre cele mai violente grupări, Jalisco New Generation Cartel, care potrivit autorităţilor americane este una dintre cele mai periculoase cinci organizaţii infracţionale din lume.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!