Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O substanță neagră lipicioasă a început să le curgă brusc din tavan și le-a distrus casa. „E o bombă cu ceas”

Locatarii unui bloc de locuințe din sudul Londrei se plâng că mucegaiul de la ei din apartamente se scurge, la propriu, din tavane și că le distruge mobila.  

Se întâmplă în cartierul londonez Brixton, în Iveagh House, unde locatarii sunt pur și simplu exasperați de mucegaiul din case.

Locuințele din această zonă au fost construite la începutul anilor 1950 și au fost catalogate la acea vreme drept „semiluxoase”

Cu toate acestea, în prezent, locatarii sunt nevoiți să lipească saci de gunoi pe tavan pentru a împiedica mucegaiul negru să se scurgă în toată casa.

După luni de zile de plângeri cu privire la condițiile de viață, unii dintre rezidenți au fost mutați în cele din urmă în alte apartamente din clădire, până la remedierea problemelor. Mulți spun însă că proprietățile în care au fost mutați au aceleași probleme din cauza umezelii.

Citește și
romania te iubesc spital neamt
Condiții inumane în Spitalul Județean din Neamț, unde în 2020 a ars secția ATI. Ce îndură pacienții

„Sunt fisuri clare pe tavan și de fiecare dată când plouă, plouă în casa mea. Mucegaiul însuși s-a scurs în casa mea și creează o substanță neagră asemănătoare unui lipici. Se poate vedea cum se scurge pe podea. Am pus saci ca să rețină lipiciul. Chiar și cuptorul cu microunde are mucegai înăuntru. Mi-a distrus jaluzelele și canapeaua. A trebuit să scap de aragaz. Patul meu a costat aproape 2.000 de lire sterline și pe el curge mucegai. Este un noroi negru pe un perete și pe jumătate din tavan. Nici măcar nu pot să mănânc aici. Așteptăm ca și cum ar fi o bombă cu ceas. Suntem îngrijorați că se va prăbuși clădirea", a spus Ashley Lloyd, în vârstă de 36 de ani, pentru MyLondon.

Locatarul se plânge că toată mobila din apartament a fost distrusă de mucegai. Blocul în care locuiește este amplasat pe Loughborough Road.

Diana Moore-Gibson, în vârstă de 60 de ani, care locuiește la ultimul etaj împreună cu soțul ei, a declarat: „Au schimbat toate ferestrele și ușile și, dintr-o dată, a apărut umezeala peste tot. Nu prea vreau să mă ating de ea. Tușesc mult mai mult de când cu umezeala".

„În ultimii ani, am observat o creștere a numărului de reparații raportate la Iveagh House, inclusiv cazuri de umezeală și mucegai. Din acest motiv, ne aflăm în șantier cu un program de lucrări de 12 milioane de lire sterline pentru a îmbunătăți Iveagh House. Lucrările în curs de desfășurare în lunile următoare vor îmbunătăți locuințele rezidenților și vor face din clădire un loc mai bun și mai sigur pentru a trăi. Ne cerem scuze pentru condițiile în care se află unii rezidenți și ne cerem scuze pentru orice inconvenient pe durata lucrărilor”, a declarat un purtător de cuvânt de la asociația de locuințe.

De asemenea, mulți rezidenți se plâng că nu au în prezent încălzire.

„Ca parte a acestei lucrări, am dezafectat un sistem de încălzire învechit și din ce în ce mai puțin fiabil, care risca să cedeze în lunile de iarnă. Suntem în curs de instalare a noului sistem, care funcționează acum în zonele comune și în unele apartamente. Am oferit tuturor rezidenților încălzitoare temporare și finanțăm costurile de energie asociate cu acestea. Locuințele sunt conectate la rețeaua locală de termoficare, ceea ce le oferă rezidenților acces la o sursă fiabilă și eficientă de căldură", a mai menționat purtătorul de cuvânt. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult