Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident grav comis de un şofer beat, în Vaslui. Un om a murit, 4 sunt răniţi

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un om a murit iar alţi patru au fost răniţi miercuri seară pe un drum din Vaslui după ce un şofer băut nu a mai controlat maşina şi a intrat pe contrasens.

Autoturismul a lovit un vehicul care circulă regulamentar iar ambele maşini s-au făcut ţăndări. Ca să scoată victimele din caroseriile distruse a fost nevoie de intervenţia echipajelor de la descarcerare.

Salvatorii au muncit câteva zeci de minute ca să scoată victimele din maşinile făcute praf. Oamenii erau prinşi între fiare şi a fost nevoie că militarii de la descarcerare să taie cu cleştii autoturismele.

Din păcate, şoferul vehiculului care mergea regulamentar - un bărbat de 34 de ani din Vaslui - a murit pe loc în urma impactului. O fată de 18 ani care îl însoţea pe scaunul din dreapta a fost dusă în comă la spital. Tot acolo au ajuns şi alţi doi pasageri de pe bancheta din spate.

Răniţii sunt în stare gravă spun medicii. Singurul care a suferit leziuni usore este şoferul vinovat de accident. Când a produs nenorocirea, bărbatul avea o alcoolemie de 0,96 şi gonea nebuneşte - spun martorii.

Citește și
accident Arad
Un poliţist băut a lovit mortal cu maşina un bătrân pe bicicletă, în Arad

Zona unde s-a produs accidentul a fost izolată de poliţişti şi traficul a fost oprit mai bine de o oră. Bărbatul vinovat de accident are dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult