Accident foarte grav pe DN 7. Șapte oameni sunt răniți, printre care și doi copii
Galerie foto
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, accidentul a avut loc pe DN7, în localitatea Leşnic, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, accidentul s-a produs după ce unul dintre autoturisme a intrat pe contrasens şi a lovit frontal maşina care circula regulamentar, din sens opus.
”Din primele cercetări reiese că un autoturism înmatriculat în Austria, care circula pe direcţia de mers Arad - Deva, a intrat pe contrasens depăşind linia continuă şi intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism înmatriculat în Germania, care circula regulamentar din direcţie opusă, respectiv Deva - Arad”, transmite IPJ Hunedoara, conform news.ro.
Răniţii - între care doi copii în vârstă de 8 şi 13 ani - au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!