Modifica setarile cookie
Toate categoriile

6 morți și 86 de răniți, într-un accident feroviar. Regele va plăti cheltuielile de înmormântare. FOTO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cel puțin 6 persoane au murit, iar 86 au fost rănite, în urma unui accident feroviar care a avut loc în Maroc, la 20 de kilometri de Rabat.

„Deraierea a făcut şase morţi, potrivit bilanţului actual, şi 86 de răniţi în stare gravă. A fost deschisă o investigaţie pentru a stabili cauzele accidentului", a declarat Mohamed Rabie Lakhlie, directorul general al companiei feroviare ONCF, care s-a deplasat acolo, informează AFP, citat de Agerpres.

Imagini spectaculoase ale accidentului produs în jurul orei 10.00 GMT la circa douăzeci de kilometri nord de capitala Rabat, pe raza comunei Bouknadel, au provocat critici virulente pe reţelele sociale împotriva ONCF.

Citește și
locomotiva
Accident feroviar în Dolj. Locomotiva și vagonul-cisternă nu au fost recuperate

Imaginile arată mai multe vagoane răsturnate în apropierea unui pod situat în câmp, cu locomotiva aparent pulverizată în acest accident. Conductorul ar fi murit în accident, potrivit unor media locale.

Regele a decis să preia cheltuielile de înmormântare a victimelor şi răniţii să fie transportaţi la spitalul militar din Rabat, potrivit unui comunicat al cabinetului regal.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult