Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Horoscop 15 aprilie 2023, cu Neti Sandu. Ce ne rezervă astrele în Sâmbăta Mare dinainte de Paște

Your browser doesn't support HTML5 video.

Horoscop 15 aprilie 2023, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTv. O zi cu bucurie. O să ne achităm rapid de toate obligaţiile ca să ne acordăm şi nouă un respiro, să stăm noi cu noi ca să facem curăţenie pe dinăuntru.

Vibraţia zilei este 6 şi o să întâmpinăm cu inima deschisă această sărbătoare a Paştelui.

Horoscop 15 aprilie 2023 – BERBEC

Veşti bune, revederi emoţionante, se-ntâmplă diverse lucruri care or să vă creeze o stare de spirit deosebită şi or să apară oameni minunaţi în viaţa voastră.

E posibil să apară şi un element-surpriză la noapte, poate vine cineva care zicea că nu poate să vină la înviere.

Horoscop 15 aprilie 2023 – TAUR

O energie de zile mari - poate e cineva care va face viaţa mai frumoasă şi o să daţi dovadă de generozitate, c-aţi accesat resursele sufleteşti de care pot profita şi ceilalţi.

Aţi putea pleca la drum s-ajungeţi la destinaţia de Paşte, pe la vreo rudă, un prieten, care vă pot găzdui câteva zile.

Citește și
neti sandu, horoscop
Horoscop 13 aprilie 2023, cu Neti Sandu. Se adună banii din toate direcţiile şi o să faceţi aprovizionarea
Horoscop 15 aprilie 2023 – GEMENI

Aţi dat deoparte grijile, neîmplinirile, sunteţi încrezători în şansele voastre şi vă bucuraţi, zilele astea de un echilibru emoţional ca vă simţiţi iubiţi, apreciaţi.

O să tot primiţi invitaţii pentru petrecut Paştele împreună, dar n-o să schimbaţi destinaţia că vreţi să fiţi fideli anturajului.

Horoscop 15 aprilie 2023 – RAC

O să mai scoateţi din fondul de rezervă atât cât e nevoie ca să luaţi un cadou, să mai faceţi un plin la benzină ca să vă puteţi şi deplasa pe la cunoştinţele voastre

Poate o să vă întâlniţi şi cu oameni care nu erau pe lista invitaţilor, dar o să fie în regulă, o să vă simţiţi bine împreună.

Horoscop 15 aprilie 2023 – LEU

Se aşteaptă de la voi să puneţi umărul la nişte pregătiri mai speciale, c-or veni invitaţi de onoare, şi nu neapărat la voi, ci acolo unde o să mai ajungeţi zilele astea.

Vă puteţi deplasa cu arme şi bagaje spre o destinaţie de vacanţă şi să mergeţi acolo la Înviere şi să vă şi relaxaţi în următoarele zile.

Horoscop 15 aprilie 2023 – FECIOARĂ

O să onoraţi invitaţia la rude şi la prieteni, scoateţi din banii de rezervă şi le luaţi oamenilor ce ştiţi că au nevoie şi o să vă duceţi pe la fiecare dintre ei.

E posibil să se-anunţe cineva care vine de departe şi o să vă străduiţi să fiţi gazde bune, dacă nu plecaţi pe nicăieri.

Horoscop 15 aprilie 2023 – BALANŢA

Întrevedere, pe fugă, cu un partener de afaceri c-aveţi lucruri importante de rezolvat şi în rest o să vă ocupaţi de musafirii voştri, o să fie o atmosferă festivă acasă.

Se poate întâmpla să apară şi lume nouă printre invitaţii de la masa de Înviere şi să întrețineți relaţiile.

Horoscop 15 aprilie 2023 – SCORPION

Se oferă cineva să vă ducă, poate cu maşina, acolo unde vă duceţi voi în plimbare şi o să vă bucuraţi de o companie agreabilă că sunt oameni care ţin la voi.

Cineva de care vă e dor reapare în peisaj şi o să vă bucuraţi de sărbătoarea Paştelui că e un prilej să vă reinventaţi.

Horoscop 15 aprilie 2023 – SĂGETĂTOR

Familia, prietenii, toţi vor să fiţi împreună ca să vă hrăniţi cu energia acestor sărbători că aveţi nevoie de prezenţa tuturor ca să simţiţi iubirea.

E posibil să apară o surpriză, să aterizeze omul visurilor voastre şi să fiţi şi voi, în sfârşit, fericiţi.

Horoscop 15 aprilie 2023 – CAPRICORN

O să vă deplasaţi cu uşurinţă, mai ales dacă e vorba despre copii, care vor să ajungă într-un parc de distracţii mâine sau poimâine. Sau la o petrecere a copiilor.

O să fiţi invitaţi de onoare - poate - la un eveniment - spectacol, şi o să fie o atmosferă pe gustul vostru.

Horoscop 15 aprilie 2023 – VĂRSĂTOR

Veşti de ultimă oră, şi poate schimbaţi şi voi direcţia sau numărul de invitaţi c-or să fie unii care vor, neapărat, să vă vedeţi dacă nu la noapte, măcar mâine.

Un răspuns afectiv din partea cuiva care v-a simţit lipsa şi o să vrea să vă vedeţi zilele astea, dar şi după, de-aici încolo.

Horoscop 15 aprilie 2023 – PEŞTI

O s-aveţi parte de surprize plăcute, vă sună oamenii pe care-i iubiţi şi poate aveţi voi nişte gesturi, cadouri cu care să-i luaţi prin surprindere.

Vă puteţi bucura de o invitaţie la cineva care v-aşteaptă de ceva vreme şi aceste sărbători sunt o ocazie perfectă să vă revedeţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult