Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Horoscop 12 iunie 2020, prezentat de Neti Sandu. Fecioarele își pot găsi sufletul pereche

Your browser doesn't support HTML5 video.

Horoscop 12 iunie 2020, prezentat de Neti Sandu. O zi destul de bună. O să avem grijă de noi și de-ai noștri, o să semnăm tot cu mare grijă actele de care avem nevoie, ca să nu ieșim din litera legii.

 

Vibrația zilei este 3 și comunicarea trebuie dusă la nivelul următor, musai.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 GEMENI

Se pare că o să simțiți nevoia să vă schimbați puțin stilul vestimentar, tunsoarea. Poate nu va fi ceva radical, ci doar o îmbunătățire. O să reparați tot felul de lucruri, ca să dați drumul și proiectelor noi, să faceți progrese pe mai multe planuri, că aveți de recuperat. Ați bătut pasul pe loc în ultima vreme.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 RAC

Vă mai gândiți până luni dacă vă asociați cu cineva pentru o colaborare sau rămâneți doar cu jobul de bază. Se poate să plecați pe undeva în plimbare și să luați aer, să le faceți o vizită unor cunoștințe pe care nu le-ați mai văzut de un car de ani și o să fie revigorant.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 LEU

E cineva care ezită să vă revadă, poate de teama unor reproșuri, dar n-o să fie cazul, o să vă înțelegeți fără probleme. Poate s-au răzgândit prietenii care ziceau că vă scot la o alergare în parc sau la un picnic, dar o să găsiți ce să faceți, va fi o ieșire cu folos.

Citește și
Neti Sandu - Horoscop 31 mai
Horoscop 10 iunie 2020, prezentat de Neti Sandu. Racii se gândesc serios la căsătorie
HOROSCOP 12 IUNIE 2020 FECIOARĂ

Poate ocazionați o întâlnire cu cineva care speră să fiți un cuplu și dacă sunteți și voi în căutarea perechii de suflet o să vă armonizați. Se poate să reușiți abia acum să valorificati niște produse și chiar dacă o să mai lăsați la preț, tot o să fie în avantajul vostru. O să vă orientați la fața locului.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 BALANȚĂ

Poate o să le fiți cuiva de ajutor, părinților, rudelor mai în vârstă. Le duceți alimente sau vreun medicament poate. O să vă faceți de lucru pe acasă, că ați tot amânat niște treburi și o să vreți să le dați gata, ca să ieșiți la plimbare, poate în afara localității, undeva.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 SCORPION

Ați putea da o fugă într-o zonă aerisită, ca să vă refaceți moralul, s-o porniți de luni cu forțe proaspete. Poate faceți posibilă o reabilitare în plan sentimental, mai lăsați de la voi, treceți și peste vreo ceartă, pentru că relația e de păstrat. N-o lăsați să vă scape printre degete.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 SĂGETĂTOR

Întrevedere cu cineva care o să revină cu o ofertă de muncă și se pare că sunteți și voi pregătiți. Se poate să primiți o invitație într-o excursie de o zi, două și dacă n-aveți nimic împotrivă, o să mai schimbați un pic peisajul.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 CAPRICORN

Poate vă reparați mașina, ori v-ați luat deja alta nouă și îi faceți rodajul, dați o raită prin împrejurimi. O să faceți echipă cu vreo doi, trei prieteni și ieșiți să faceți sport. Poate aveți și alte activități deconectante, ca să vă dezmorțiți după atâta stat în casă.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 VĂRSĂTOR

O să puteți relua o discuție pe marginea relației de cuplu și să vă puneți de acord în toate privințele. Intrați la cheltuială, poate pentru că ați pus ochii pe ceva de care aveți nevoie acasă și o să se poată să cumpărați și de pe online și direct de la magazin.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 PEȘTI

Poate mai luați ceva nou prin casă, ori poate mai reparați ce se poate, ca să scutiți niște bani. Prezența cuiva o să vă inspire și poate vă apucați de un proiect care să vă țină în priză și să vă aducă bani, că aveți cheltuieli extrabugetare.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 BERBEC

Poate vă apucați de trebăluit și voi prin curte, prin balcon, să le amenajați copiilor ceva drăguț, ca să facă mișcare. Poate le-ați promis unor apropiați că o să vă întâlniți când o să fie voie și este acum și când o să vă faceți timp și s-ar cam întruni condițiile, deci vă duceți.

HOROSCOP 12 IUNIE 2020 TAUR

Poate aveți de dat un examen, de susținut un interviu și promit să fie cu succes. O să fie o cheltuială poate pentru că vine cineva pe la voi, sărbătoriți ceva sau ați comandat câte ceva care v-ar aduce o stare de confort sporit.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult