Horoscop 10 ianuarie 2018. Planuri de afaceri și venituri suplimentare pentru aceste zodii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vibraţia zilei este 1 şi e bine să luăm startul într-o nouă provocare.
CAPRICORN: E bine să acordaţi un plus de atenţie sănătăţii şi să vă faceţi o programare la medic, să vă consulte, să vă pună un diagnostic. Vă puteţi bizui pe nişte oameni care să v-ajute şi să scăpaţi de chestiuni mai vechi care vă ţin pe loc, fără să puteţi lua startul proiectelor pe anul ăsta, ceea ce e frustrant.
VĂRSĂTOR: Se poate s-aveţi nişte discuţii în contradictoriu cu şefii, înainte de a vi se da ceva nou de lucru şi să fie constructive, totuşi. Se poate să vă luaţi avânt să începeţi un proiect care să vă propulseze în carieră, să vă faceţi şi alte relaţii, cu ocazia ieşirilor în lume.
PEŞTI: Poate n-aţi apucat să vă-ntâlniţi cu nişte prieteni de sărbători şi fixaţi ceva pentru sfârşitul de săptămână. O să daţi de oameni cumsecade care vă-ntind o mână de ajutor, să terminaţi mai rapid nişte treburi, să luaţi legătura cu nişte oameni; or fi sponsori.
BERBEC: Poate vi se propune ceva nou de lucru şi o să cântăriţi bine de tot situaţia să fie convenabil ca timp alocat şi ca bani. Vă puteţi aranja o plecare în excursie, de vineri încolo poate vă duceţi în străinătate, sau daţi o fugă la munte, la zăpadă, să vă recreaţi, cu copii cu tot.
TAUR: E cineva care demult voia să vă-ntâlnească şi o să vedeţi dacă e compatibilitate sau nu, şi cum vă vedeţi în viitor! Se vor toci asperităţile din relaţia de cuplu şi o să vă meargă mai bine, cu condiţia să fiţi receptivi la cerinţele partenerului, să nu se simtă singur şi neînţeles.
GEMENI: O să urgentaţi nişte demersuri ca să puneţi pe roate o afacere, să-ncepeți ceva care să vă solicite din mai multe puncte de vedere. O să vă suplimentaţi veniturile şi n-o să mai staţi cu grija ratelor, c-o să vă fie mai uşor, poate preia şi partenerul de cuplu din greutăţile casei, c-o să contribuie mai mult financiar.
RAC: O relaţie sentimentală e pe punctul de a lua amploare şi să vă prindă flacăra iubirii, să vă doriţi să convieţuiţi cu acea persoană şi să legalizaţi relaţia. O să puteţi vorbi deschis cu partenerul de cuplu şi să reglaţi o situaţie care v-a ţinut încordaţi şi vă gândiţi la căsătorie, la copii, dacă n-aţi fost la starea civilă.
LEU: Poate-aveți de dat un concurs, un test-interviu ca să treceţi pe alt post sau aveţi de învăţat c-o să-nceapă sesiunea la facultate. Se-aşteaptă de la voi s-aveţi o iniţiativă, să-ncepeți un proiect care să-i adune pe lângă voi pe prieteni, să câştigaţi împreună nişte bani, şi să ieşiţi în timpul liber şi la distracţie.
FECIOARĂ: O să cheltuiţi probabil mai mulţi bani pentru că vreţi să vă luaţi altă maşină, ori să aranjaţi o ieşire cu familia într-o staţiune turistică. O să dedicaţi mai mult timp copiilor, nepoţilor, poate îi duceţi la o sală de sport, vă interesaţi unde şi-ar putea cultiva calităţile şi îi înscrieţi la diverse secţiuni ca să se perfecţioneze.
BALANŢĂ: Poate veţi urma nişte cursuri, sau acum le încheiaţi şi luaţi o diplomă care să vă aducă un salariu mai bun. Iniţiativele vă reuşesc, e bine să fructificaţi ce-aţi câştigat anul trecut şi să treceţi la următorul nivel, poate faceţi nişte investiţii avantajoase.
SCORPION: E posibil să vă găsiţi un job în străinătate, sau o bursă de studii, ori poate un partener de viaţă v-aşteaptă pe-acolo. Se poate să rezolvaţi o problemă de serviciu şi de-aici să vină şi mai mulţi bani şi-o să fie o lejeritate din punct de vedere financiar şi anul ăsta şi celălalt.
SĂGETĂTOR: Se poate să apară cineva care să vă acapareze şi mintea şi sufletul şi să nu fie doar un foc de paie, ci o relaţie intensă şi de durată. Se pare că v-aţi mai redresat cu banii, sau dacă nu, în perioada asta or să fie nişte venituri suplimentare care să acopere ratele şi facturile şi-or să vă rămână bani şi pentru răsfăţuri.
Sursa: Pro TV
Etichete: horoscop , gemeni , pesti , leu , scorpion , taur , rac , capricorn , balanță , fecioară , berbec , sagetator , varsator
Dată publicare: 10-01-2018 07:46