Filmul „Nunți, botezuri, înmormântări", în premieră la Teatrul Național. Distribuția comediei
Your browser doesn't support HTML5 video.
O comedie efervescentă și de calitate - așa este descrisă pelicula de actorii din rolurile principale.
„Nunți, botezuri, înmormântări" este o comedie cu o distribuţie de excepţie. Printre actori se numără Gheorghe Ifrim, Dan Rădulescu şi Anca Sigartău.
Reporter: Nu vă era dor de o comedie jucată de actori?
Anca Sigartău: „Sunt actori profesionişti şi asta este extraordinar. Au fost condiţii grele, pentru că am filmat în pandemie. Era o situaţie imprevizibilă, dar n-am simţit lucrul ăsta până la urmă.”
Doina Ghițescu: „Vă invităm să vedeți un film care are spumă. Spumă umoristică din plin. Nu ca la Stan şi Bran, dar totul este inteligent. Vreau să veniţi, să veniţi să vă bucuraţi. Totul este însăilat frumos, într-o dantelărie bine regizată, bine creată.”
Șerban Pavlu este interpretul personajului principal, un bărbat care, în plină bulă imobiliară, vrea să vândă un teren cu un milion de euro, însă planurile nu îi ies cum ar fi vrut.
Șerban Pavlu: „Eu m-am bucurat de acest rol pentru că eram asociat cu o imagine dură, serioasă şi eu nu sunt deloc nici dur, nici serios. Am încercat să fiu cât mai aproape de spiritul personajului. Este un film gândit pentru publicul larg.”
Filmul care este regizat de Alexandru Lustig și scris de tatăl acestuia, Adrian, va intra în cinematografele din toată țara începând cu data de 23 Septembrie.