„Visuri la cheie”. Cum arată locuința renovată a lui Florin și familiei sale. VIDEO
Galerie foto
Se întorcea de la școală, cu gândul să se întoarcă acolo, să joace fotbal cu colegii. O minge aruncată la întâmplare i-a schimbat complet viața. Curentul care i-a trecut prin corp l-a afectat atât de mult, încât a fost nevoit să accepte amputarea ambelor mâini.
„Întâi mi-au picat unu, două degete, apoi mâna și după 2-3 luni și cealaltă mână. Am trecut peste, m-am ridicat. Ușor, ușor am început să scriu, să fac tot. Acum, nimic nu mi se mai pare imposibil, am două joburi. Cu trecutul m-am împăcat. Fiecare om are un drum în viață – ăsta a fost drumul meu. Probabil dacă nu aveam acel accident, cine știe ce eram în ziua de azi”, a povestit Florin.
În ciuda dizabilității sale, Florin și-a urmat visul de a avea o familie și de a lupta pentru ea cu toată energia lui. Florin lucrează la clubul Dinamo, la centrul de copii și juniori, și este un suporter înflăcărat al echipei.
Un job nu i-a fost de ajuns, așa că s-a angajat pe post de curier pe bicicletă. Puțini oameni pot concepe cum se descurcă acest om cu atâtea responsbilități.
Echipa Visuri la cheie a renovat apartamentul familiei într-o săptămânăArhitecții au avut o misiune grea, aceea de a păstra aerul, atmosfera și culorile specifice unei case de admirator înfocat al clubului Dinamo.
În ziua inaugurării, echipa de juniori a lui Dinamo a venit să fie alături de Florin Buricea. Să se bucure împreună de mutarea în casă nouă, dar și ca să-i mulțumească pentru munca lui de la club.
Florin a avut un șoc în momentul în care a intrat în sufragerie, unde a văzut draperiile care aveau o culoare nepotrivită - vișiniu.
„E superb tot, numai că nu e nota maximă. Aia e culoarea altui club”, a spus bărbatul, întărind cele spuse de Dragoș Bucur, care și-a avertizat colegii că vișiniul n-are nicio legătură cu Dinamo.
Așa că, prezentatorul emisiunii a luat măsuri: a dat jos draperiile și le-a aruncat pe geam.
Vezi în VIDEO-ul de mai sus ediția integrală din 7.10. 2021.