„A fost un mentor pentru mine:” Zac Efron a spus că ar fi onorat să joace rolul lui Matthew Perry într-un film biografic
Într-un interviu acordat la Sirius XM în 2022, Perry a spus că l-a rugat pe Efron să joace rolul principal într-un film pe care Perry îl scrisese şi plănuia să îl regizeze, dar că Efron „a refuzat".
Proiectul a fost menţionat din nou în urma morţii lui Perry de către prietena actorului, Athenna Crosby, care a declarat pentru revista People că filmul lui Perry era unul biografic şi că acesta "a vrut ca Zac Efron, care l-a jucat deja, să îl joace din nou, pentru că a spus că a făcut o treabă atât de bună".
În timp ce îşi promova noul film de wrestling „The Iron Claw", Efron a declarat pentru People: „Sunt onorat să aud că s-a gândit la mine pentru a-l interpreta ... Aş fi onorat să o fac".
Perry şi Efron au mai apărut împreună în 2009 în comedia fantastică „17 Again", în care Efron a jucat rolul lui Perry mai tânăr.
Efron a spus: "Perry a fost un mentor pentru mine şi am făcut un film foarte frumos împreună. L-am admirat, am învăţat sincronizarea comică de la tipul ăla.
Adică, când filmam 17 Again, a fost atât de suprarealist pentru mine să mă uit în faţă şi să-l văd pe el acolo, pentru că am învăţat atât de multe de la el, din întreaga lui viaţă".
Înmormântarea lui Perry a avut loc sâmbătă în Los Angeles, ceremonie la care au participat familia şi prietenii, inclusiv colegii din distribuţia „Friends".
Cauza morţii lui Perry nu a fost încă dezvăluită după autopsia şi testele toxicologice efectuate de biroul medicului legist din comitatul Los Angeles.