Universitatea Howard a retras diploma onorifică acordată lui Sean „Diddy” Combs şi renunţă la banii oferiţi de artist
Consiliul de Administraţie al Universităţii Howard au mai precizat că bărbatul „nu mai este demn de a deţine cea mai înaltă distincţie a instituţiei”, relatează CNN.
De asemenea, universitatea va returna contribuţia de un milion de dolari a lui Combs şi va rezilia un acord de promisiune de un milion de dolari din partea Sean Combs Foundation, a precizat vineri consiliul de administraţie într-o declaraţie.
„Comportamentul domnului Combs, aşa cum a fost surprins într-o înregistrare video publicată recent, este incompatibil cu valorile şi credinţele fundamentale ale Universităţii Howard, încât se consideră că nu mai este demn de a deţine cea mai înaltă distincţie a instituţiei", a precizat consiliul de administraţie în declaraţie.
CNN a publicat o înregistrare video de supraveghere din 2016 care îl arată pe Combs agresându-şi fizic fosta iubită, cântăreaţa Cassie Ventura, la hotelul InterContinental din Century City, Los Angeles.
Universitatea destinată persoanelor de culoare, cu sediul în Washington DC, a declarat că va desfiinţa programul de burse în numele lui Combs.
„Universitatea este de neclintit în opoziţia sa faţă de toate actele de violenţă interpersonală”, a adăugat consiliul de administraţie, făcând trimitere la un link către pagina web a şcolii "Interpersonal Violence Prevention".
Anunţul Universităţii Howard vine pe fondul controversei continue din jurul mogulului muzical, cândva foarte iubit. Combs a fost citat în opt procese din noiembrie, când Ventura l-a acuzat, într-o plângere acum soluţionată, de abuza pe parcursul unor ani de zile în timpul relaţiei lor şi de viol în 2018, a relatat anterior CNN.
În procese ulterioare, Combs a fost acuzat de comportament sexual inadecvat şi de alte activităţi ilegale. El nu a răspuns la toate acuzaţiile împotriva sa, dar a negat afirmaţiile din multe dintre procesele civile.
Divizia de investigaţii a Departamentului de Securitate Internă al SUA a lansat o anchetă federală în legătură cu Combs şi acuzaţiile de trafic sexual. Anchetatorii i-au percheziţionat locuinţele din Los Angeles şi Miami pe 25 martie, în cadrul anchetei. Nu a fost depusă nicio acuzaţie penală federală împotriva lui Combs.
Înregistrarea video de supraveghere publicată de CNN ar putea deveni o probă în cadrul anchetei federale.
Între timp, anchetatorii se pregătesc să aducă acuzatorii lui Combs în faţa unui mare juriu federal din New York, au declarat pentru CNN surse apropiate ancheta.
Acuzaţii de spălare de bani şi deţinere de droguri ilegale sunt, de asemenea, investigate la nivel federal, conform CNN.
Combs a vândut recent o participaţie majoritară în compania media şi reţeaua de televiziune Revolt, pe care a fondat-o în 2013.
Sursa: News.ro
Etichete: agresiune , artist , universitate , retragere
Dată publicare: 08-06-2024 14:53