Un număr de 72 de arme de foc şi peste 3.000 de piese de muniţie au fost confiscate din locuinţa actorului Alain Delon
Actorul în vârstă de 88 de ani, grav bolnav, nu ''beneficia de nicio autorizaţie care să-i permită să deţină o armă de foc'', a subliniat procurorul Jean-Cédric Gaux într-un comunicat.
După filmul ''Plein soleil'', în regia lui René Clément (1960), care i-a adus lui Alain Delon recunoaşterea internaţională, au urmat pelicule precum ''Rocco et ses freres'' (1960), ''Le Guépard'' (1963), în regia italianului Luchino Visconti, şi ''La piscine'', realizat de Jacques Deray (1969).
Percheziţia a avut loc joia trecută ca urmare a unei sesizări formulate de judecătorul de tutelă pe 8 februarie: mandatarul însărcinat cu protecţia judiciară a lui Alain Delon a constat cu prilejul unei vizite că actorul deţinea o armă de foc, a explicat magistratul.
A fost totodată constatată ''existenţa unui poligon de tir pe proprietate'' cu prilejul percheziţiei, a precizat magistratul.
Deşi a apărut foarte rar în filme după finele anilor 1990, Alain Delon a ţinut primele pagini ale ziarelor în vara lui 2023 când cei trei copii ai săi au depus plângere împotriva îngrijitoarei actorului, Hiromi Rollin, prezentată câteodată drept partenera acestuia, şi pe care o suspectau de abuz împotriva unei persoane vulnerabile.
În mai 2019, actorul s-a aflat din nou sub luminile reflectoarelor pe covorul roşu de la Festivalul de la Cannes, unde a primit un Palme d'or onorific, printre lacrimi şi discursuri cu accente testamentare.
''Este aproape un omagiu postum, doar că sunt încă în viaţă'', a declarat actorul.