Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Suma uriașă câștigată de Kim Kardashian în urma unui proces. Nemulțumirea vedetei

Kim Kardashian-West a câştigat despăgubiri de 2,7 milioane de dolari, după ce a acuzat brandul de modă Missguided USA că produce haine copiate după ţinutele sale create de mari designeri, informează BBC.

 

Vedeta a chemat brandul în faţa justiţiei americane, susţinând că se foloseşte de numele ei pentru a-şi vinde produsele şi că este "notoriu" pentru faptul că se inspiră din ţinutele de designer pe care le poartă.

Instanţa a decis că Missguided trebuie să plătească 2,7 milioane de dolari şi i-a interzis folosească "marca vedetei în legătură cu vânzarea, comercializarea sau distribuirea produselor sale".

Kim a vorbit anterior despre cum, atunci când ea este fotografiată într-o rochie, un model aproape identic apare în doar câteva ore pe un site de fast fashion.

Citește și
Kim Kardashian, apariție de senzație pe o plajă din Costa Rica. A eclipsat-o pe Kourtney - 4
Cum a mers Kim Kardashian îmbrăcată la biserică. Fanii, șocați

Vedeta este cunoscută pentru faptul că poartă haine semnate de către unii dintre cei mai importanţi designeri - inclusiv de soţul ei, Kanye West.

Fondat la Manchester în 2009, Missguided nu şi-a ascuns întotdeauna practicile.

Într-un astfel de exemplu, la câteva după ce Kim a postat pe Instagram o poză în care poate fi văzută purtând o rochie aurie creată de Kanye, compania a prezentat o fotografie a unui model într-o rochie similară, alături de descrierea: "Diavolul lucrează din greu, dar Missguided lucrează şi mai mult".

În proces, Kim Kardashian-West a declarat că Missguided USA nu doar "copiază ţinutele celebrităţilor", ci "foloseşte sistematic numele şi imaginea" acestora pentru a-şi promova site-ul.

În februarie, vedeta a acuzat companiile de fast fashion că fură munca grea şi ideile originale ale "adevăraţilor designeri".

Într-o declaraţie, Missguided a precizat: "Am luat la cunoştinţă de punctul de vedere al Curţii din California. Procesul juridic nu a ajuns încă la o concluzie".

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult