Sandra Bullock împlinește 60 de ani. Imagini de colecție din cariera actriței. GALERIE FOTO
Galerie foto
În 2010 a fost desemnată una dintre cele mai influente 100 de personalităţi nominalizate de revista Time, notează www.empireonline.com.
Sandra Anette Bullock s-a născut la 26 iulie 1964, în Arlington, Virginia. Provine dintr-o familie de muzicieni, mama sa fiind cântăreaţă de operă de origine germană, iar tatăl său instructor vocal. A studiat muzica şi dansul în timpul călătoriilor în Europa. Prima sa apariţie pe scenă a fost într-un rol mic, pe o scenă din Nurnberg, Germania, când avea cinci ani.
Când avea 12 ani, familia s-a mutat înapoi în SUA, în zona Washington D.C, unde Sandra a urmat cursurile Liceului Washington-Lee. Nu a avut probleme de adaptare, integrându-se rapid în activităţile muzicale şi în producţiile teatrale ale şcolii, pe care a absolvit-o în 1982.
A urmat cursurile Universităţii East Carolina, din Greenville, Carolina de Nord, studiind actoria, dar a renunţat la studii înainte de absolvire şi s-a mutat la New York, în 1986, unde s-a alăturat echipei Teatrului Neighborhood Playhouse, potrivit www.biography.com. A primit primul rol în producţia dramatică ''No Time Flat'', la vârsta de 21 de ani. A interpretat personajul Tess McGill în serialul ''Working Girl'', produs de NBC şi apoi a făcut parte din distribuţia comediei romantice ''Love Potion No. 9'' (1992).
În 1993, a înlocuit-o pe Lori Petty în ''Demolition Man'', o producţie SF catalogată de critici ca ''incoerentă'' şi ''unidimensională''. Totuşi, rolul ei, interpretat alături de Sylvester Stallone, i-a adus aprecieri: ''Bullock scoate ceva în evidenţă dintr-un rol fără semnificaţie'', ''ea face chiar ca replicile bombastice (...) să sune natural'', nota publicaţia Entertainment Weekly. Semnele succesului au început să se facă simţite odată cu rolul din ''Speed - Cursa infernală'' (1994), unde a jucat alături de Keanu Reeves. Interpretarea îndrăzneaţă a Sandrei a ajutat la propulsarea succesului comercial al filmului de acţiune, au considerat criticii. La mijlocul anilor '90, Bullock a obţinut roluri într-o serie de producţii cu bugete considerabile. Chiar dacă ''While You Were Sleeping'' (''În timp ce tu dormeai'') (1995), ''The Net'' (1995) şi ''A Time to Kill'' (''Vremea răzbunării'') (1996) au avut încasări satisfăcătoare, alte producţii precum ''Two If by Sea'' (1996) şi ''Speed 2: Cruise Control'' (1997) nu au atins aşteptările.
În producţia ''A Time to Kill'' a jucat alături de actorul Matthew McConaughey. ''Pur şi simplu mă uit la ea şi-mi zic: Wow! ...Dar ea nu ştie cât de minunată este sau cât de mult o plac oamenii. E un om atât de normal în tot'', mărturisea Matthew McConaughey pentru revista In Style.
În 1998, actriţa îşi deschide propria firmă de producţie, Fortis Films, afacere în care se implică şi sora sa mai mică, Gesine. Scrie, produce, regizează şi joacă alături de Matthew McConaughey în scurtmetrajul ''Making Sandwiches''. După proiecţia filmului în cadrul Festivalului Sundance, Bullock semnează un acord pe trei ani cu Warner Bros, care se dovedeşte a fi prolific. În cadrul acestei înţelegeri sunt produse şapte filme, toate având-o în distribuţie pe Sandra Bullock. Dintre acestea, ''Hope Floats'' şi ''Two Weeks Notice'' cumulează încasări totale de 700 de milioane de dolari şi 255 milioane de dolari din vânzarea de DVD-uri, până în 2007, potrivit Forbes. După critici mai puţin entuziaste pentru prestaţia din ''28 Days'' (2000), unde interpretează o ziaristă alcoolică, comedia ''Miss Congeniality'', lansată în acelaşi an, înregistrează rezultate bune de box office.
S-a reîntors pe marele ecran în 2002 în thrillerul ''Murder by Numbers'' şi în comedia romantică ''Two Weeks' Notice'', unde l-a avut ca partener de platou pe Hugh Grant.
Au urmat ''Miss Congeniality 2: Armed and Fabulous'' (2005), drama romantică ''The Lake House'' (2006), alături de Keanu Reeves, apoi roluri sobre în ''Infamous'' (2006) şi ''Premonition'' (2007).
În 2009, actriţa s-a reîntors la comedii romantice: ''The Proposal'', unde l-a avut ca partener pe Ryan Reynolds, şi ''All About Steve'', cu Bradley Cooper. În acelaşi an, Sandra Bullock a atras atenţia criticilor cu interpretarea din ''The Blind Side'', pentru care a primit premiile Oscar şi Globul de Aur în 2010.
O revenire spectaculoasă este marcată în 2013 de producţia ''The Heat'', care a avut un debut impresionant în cinematografe, cu încasări de peste 40 de milioane de dolari încă din primul week-end de la lansare.
A urmat un alt succes, ''Gravity'' (2013), regizat de Alfonso Cuaron, în care Bullock joacă rolul principal, şi îl are ca partener, pentru un interval scurt de timp, pe George Clooney.
La scurt timp după premieră, previziunile arătau posibile nominalizări la Oscar pentru Bullock, Clooney şi Cuaron. Artista şi-a adăugat în palmares Globul de aur şi distincţia SAG (Screen Actors Guild), precum şi o nominalizare la Oscar, pentru interpretarea acestui rol.
Rolurile din ''Gravity'' şi ''The Heat'' au ajutat la ''menţinerea carierei actriţei în stratosferă'', câştigând titlul de ''Entertainer of the Year'', acordat de revista Entertainment Weekly 2013. Nu era pentru prima dată când revista îi acorda distincţia, ea primind această apreciere şi în 2009, în urma prestaţiilor din ''The Blind Side'' şi ''The Proposal''. În 2018, Bullock a făcut parte din distribuţia feminină de staruri, ce le-a inclus pe Cate Blanchett, Mindy Kaling, Anne Hathaway şi Sarah Paulson, a comediei "Ocean's 8", din franciza "Ocean" a lui Steven Soderbergh. Tot în 2018, Bullock a jucat şi în thrillerul produs de Netflix ''Bird Box''. Rolul din drama ''The Unforgivable'' (2021), al unei femei eliberate din închisoare după o sentinţă pentru crimă, i-a adus mai multe nominalizări, printre care şi cea pentru ''Cea mai cutezătoare interpretare'' din partea Alliance of Women Film Journalists.
În 2022, a jucat în comediile ''The Lost City'' şi ''Bullet Train'', ambele cu distribuţii de excepţie.
Sandra Bullock s-a căsătorit cu starul de televiziune Jesse James, în 2005. În 2010, cuplul a divorţat, în urma zvonurilor despre o relaţie extraconjugală a soţului ei. Deşi Jesse James şi-a cerut scuze, Bullock a continuat divorţul şi a solicitat custodie unică pentru fiul adoptat, Louis. AGEPRES/ (Documentare - Roxana Losneanu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)