Primele declarații ale presupusei amante a lui ASAP Rocky, iubitul Rihannei. Cine este tânăra pe jumătate româncă
Amina Mauddi a negat aceste informații, catalogându-le ca fiind „bârfe false”.
„Mereu am considerat că o minciună nefondată răspândită pe social media nu merită niciun fel de răspuns sau clarificare, în mod special una care este atât de josnică”, a scris aceasta pe Instagram.
Amina a mai declarat că s-a gândit că „bârfa falsă” nu va fi luată în serios, însă, după ce informația a fost preluată de mass-media, aceasta a simțit să facă precizări.
Vineri, o sursă a precizat pentru publicația TMZ că informațiile sunt false și că Rihanna și ASAP Rocky sunt în regulă.
Informația potrivit căreia Rihanna și ASAP Rocky s-ar fi despărțit a fost făcută publică de influencerița Louis Pisano pe contul ei de Twitter: „Rihanna și ASAP Rocky s-au despărțit. Rihanna s-a despărțit de el după ce l-a prins că o înșela cu designerul de pantofi Amina Muaddi. Amina era responsabilă de designul pantofilor Fenty, pe care Rihanna i-a purtat deseori. ASAP și Amina au mai fost văzuți împreună cu ani în urmă, atunci când au colaborat la o colecție de pantofi”.
Amina Mauddi este un fashion designer, în vârstă de 35 de ani. Tânăra este jumătate româncă, mama ei fiind din România. Părinții ei s-au despărțit când ea avea șase ani, apoi s-a întors în România alături de mama ei, țară în care și-a petrecut mare parte din copilărie.