Premiile MTV. Camilla Cabello, cea mai premiată cântăreață
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Ea a câştigat patru trofee, inclusiv pentru cântecul anului, cu melodia "Havana". Şi veterana Janet Jackson a făcut senzaţie, cu un recital energic şi un mesaj pentru solidaritate feminină.
La cei 52 de ani ai ei, Janet Jackson a dovedit că este o concurenţă redutabilă pentru generaţia mai tânără. Cântăreaţă, distinsă cu trofeul Global Icon pentru cele patru decenii de carieră, a avut un recital plin de energie, în care şi-a interpretat cele mai cunoscute hituri.
Foto: Janet Jackson
Janet Jackson: "În această seară, mă simt emoţionată să vorbesc în numele femeilor ale căror voci au fost înăbuşite. Eu sunt una dintre acele femei. Femei care aţi fost intimidate, femei care aţi trăit în teamă, sunt alături de voi. Sunteţi surorile mele."
Seara a aparţinut Camillei Cabello. Tânără de 21 de ani a câştigat premiile pentru cel mai bun artist, cel mai bun artist american, cel mai bun cântec şi video, cu melodia "Havana".
Foto: Camilla Cabello
Nicki Minaj a câştigat premiul pentru cel mai bun artist hip-hop, în timp ce, la categoria pop, trofeul a ajuns la Dua Lipa.
Foto: Nicki Minaj
Pe lista câştigătorilor s-au aflat şi Panic at the disco, premianţi la categoria alternativ.
La categoria electronic, trofeul a fost câştigat de artistul american Marshmello.
Foto: Marshmello
Premiile MTV sunt alese prin vot, de fanii din întreaga Europă.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!