Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pharrell Williams a dat startul Săptămânii Modei de la Paris cu o defilare Louis Vuitton la sediul UNESCO

Pharrell Williams, directorul de creaţie pentru colecţii masculine al casei de modă Louis Vuitton, a deschis marţi Săptămâna Modei de la Paris cu o defilare în aer liber, pe gazon, la sediul UNESCO din capitala franceză, informează Reuters.

Louis Vuitton, cel mai mare brand de lux din lume, renumit pentru modele tablă de şah şi genţi de voiaj cu monograme, a explorat tema călătoriei cu prilejul colecţiei masculine primăvară/vară 2025, în decorul unei sculpturi înfăţişând globul pământesc, a şirurilor de drapele internaţionale şi a Turnului Eiffel care se zărea în depărtare.

Modelele au defilat pe iarbă în costume croite cu precizie, jachete bomber lucioase, asortate cu ochelari de soare încrustaţi cu ştrasuri şi cu broşe colţuroase, sub forma unor aripi de avion, pe fundalul sonor compus de Pharrell Williams.

Defilarea organizată de casa de modă deţinută de grupul LVMH s-a desfăşurat în prezenţa a 1.500 de spectatori, precum şi pe fundalul strigătelor entuziaştilor din faţa clădirii, care încercau să surprindă sosirea vedetelor, printre care jucătorul de baschet din NBA Victor Wembanyama, actorul Michael Fassbender şi starul K-pop Jackson Wang.

Prezentările colecţiilor masculine la Paris, care vor fi urmate de săptămâna Haute Couture, au loc în contextul în care Franţa se pregăteşte să găzduiască Jocurile olimpice de vară, precum şi două runde de alegeri în săptămânile următoare şi care riscă să arunce ţara în haos politic.

Citește și
Ziua Internationala a Fericirii
Ziua Internationala a Fericirii, sarbatorita pe 20 martie. Cantecul Happy, al lui Pharrell Williams, difuzat 13 zile non-stop

La nivel global, brandurile de lux se confruntă cu un apetit redus pentru modă şi accesorii, piaţa din China, esenţială pentru acest sector, reprezentând principala sursă de îngrijorare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult