Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Meghan Markle, noi dezvăluiri despre familia regală britanică. Ce reproșuri i se aduceau prințului Harry

Meghan Markle i-a dezvăluit unui fost asistent al soţului său că prinţului Harry i se aduceau „recriminări constante” de către familia regală, pentru relaţia tensionată pe care ea o avea cu tatăl său.

Informaţia a apărut în urma recursului prezentat de grupul Associated Newspapers (ANL), proprietar al tabloidului britanic Mail on Sunday, împotriva unei sentinţe anterioare referitoare la publicarea unei scrisori pe care ducesa o trimisese tatălui său, Thomas Markle, şi al cărei conţinut a fost divulgat de presă.

Meghan a câştigat în februarie procesul intentat tabloidului britanic Mail on Sunday pentru atingeri aduse vieţii private. Ea a denunţat publicarea acestei scrisori datând din 2018, în care îi cerea tatălui ei, Thomas Markle, în vârstă de 77 de ani, să nu mai mintă în mass-media despre relaţia lor tensionată.

Meghan a dat în judecată ziarul pentru publicarea cinci articole care reproduceau părţi din această misivă personală trimisă tatălui ei.

Curtea Supremă din Londra a decis că divulgarea acestei scrisori a fost nelegitimă, evitând astfel un proces, însă acum ANL a făcut apel a decizia curţii, argumentând că acest caz trebuie să fie dezbătut într-un proces.

Citește și
Regina
Cum a reacționat Regina Elisabeta la vestea că i-ar putea revedea pe Harry și Meghan la un eveniment în septembrie

Vineri au apărut şi alte extrase din mesajele de mobil şi de e-mail din care rezultă că Meghan i-a trimis această scrisoare lui Thomas Markel pentru a-şi "proteja" soţul. Potrivit afirmaţiilor sale, ea a hotărât să-i scrie tatălui său, pentru a-l determina să nu mai vorbească cu presa.

„Prin această măsură îmi protejez soţul de recriminările constante (ale familiei regale) şi, deşi este puţin probabil, acest lucru l-ar face pe tatăl meu să ia o pauză", explica Meghan.

La audierile de săptămâna trecută, ducesa a recunoscut în faţa justiţiei britanice că a furnizat informaţii autorilor unei biografii neoficiale despre ea şi soţul ei, prinţul Harry, contrar declaraţiilor sale anterioare în procesul intentat tabloidului britanic.

Prinţul Harry, în vârstă de 37 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a denunţat în repetate rânduri presiunea mass-media asupra cuplului şi a afirmat că acesta este principalul motiv al retragerii sale din familia regală în aprilie 2020.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult