Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mărturiile tulburătoare ale lui Tom Hanks, după ce a fost infectat cu coronavirus: „Simțeam că ceva crapă în mine”

Actorul Tom Hanks a povestit în timpul unui interviu prin ce a trecut după ce a fost infectat cu noul coronavirus.

Actorul în vârstă de 64 de ani a povestit că el și soția lui, Rita Wilson, au avut simptome foarte diferite, după ce au contractat virusul în timpul unei călătorii în Australia, transmite Daily Mail.

Soția lui ar fi avut febră mare, dureri de cap și și-ar fi pierdut simțul mirosului, în timp ce el simțea o oboseală extremă. De asemenea, a mai adăugat că i-a luat aproape nouă zile să se recupereze, în tot acest timp „simțindu-și oasele de parcă ar fi fost făcute din biscuiți”.

„De fiecare dată când mă mișcam simțeam că ceva crapă în mine. Simțeam o oboseală zdrobitoare”, a mai spus Hanks.

Actorul a mai dezvăluit și faptul că poartă o bandană din pânză pe post de mască de protecție, își spală mâinile cât mai des și încearcă să păstreze o distanță sigură față de alte persoane.

Citește și
Tom Hanks a ieșit din spital după ce s-a infectat cu noul coronavirus
Tom Hanks și Rita Wilson donează sânge pentru a ajuta la crearea unui vaccin împotriva Covid-19: „Îl numesc Hank-cin”

După ce au fost diagnosticați, cei doi au fost internați, ulterior petrecându-și perioada de carantină într-o casă închiriată. Acum că s-au vindecat, actorul a mărturisit că nu știe dacă este imun sau dacă poate contracta virusul din nou.

Actorul american Tom Hanks a venit cu un mesaj după ce s-a tratat de Covid-19. Acesta spune că este dezamăgit de măsurile adoptate de autorităţile americane. Hanks mai punctează că nu are niciun respect pentru cei care nu poartă mască, scrie BBC.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult