Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Marea reuniune. Când se va filma episodul special ”Friends”

Episodul special „Friends”, în care cei şase protagonişti ai serialului se vor reuni după 16 ani, este posibil să fie filmat la finalul verii.

 

Amânat din cauza crizei sanitare, programul special realizat pentru platforma HBO Max ar fi trebuit să fie lansat pe 27 mai, potrivit WarnerMedia Entertainment.

„Iniţial, am crezut că show-urile vor fi amânate o lună sau două, iar acum pare că va dura mult mai mult de atât”, a spus Bob Greenblatt pentru Variety.

„Rezistăm ca să putem realiza acest program special, sperăm, până la finalul verii, dacă se aliniază planetele şi vom putea relua producţia”, a precizat acesta.

Greenblatt a mai spus că, în cazul în care măsurile de izolare vor fi menţinute pe termen nedeterminat, reunirea celor şase ar putea fi virtuală.

Citește și
friends
Este oficial. Actorii din „Friends” se reunesc pentru un episod special

 

Unul din cele mai apreciate seriale din istorie

 

Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry şi David Schwimmer urmau să se reunească pentru un program special filmat în Stage 24, platoul original al „Friends” de la Warner Bros. Studio din Burbank.

Difuzat din 1994 până în 2004, ”Friends” este unul din cele mai apreciate seriale TV din istorie.

Ultimul episod a avut 52,5 milioane de telespectatori doar în Statele Unite, cea mai mare audienţă a unui episod dintr-un serial al deceniului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult