Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Jennifer Lopez, dată în judecată în Egipt. De ce s-a declarat scandalizat un avocat

Jennifer Lopez a fost dată în judecată de un avocat recunoscut pentru procesele intentate mai multor personalităţi din ţara sa. Samir Sabri susţine că interpreta a depăşit limitele moralităţii şi că a încălcat tradiţiile egiptene.

Plângerea a fost depusă în urma primului concert al lui Lopez în Egipt, care i-a părut avocatului o ofensă la adresa regulilor şi tradiţiilor din această ţară, scrie La Vanguardia, citată de News.ro.

În declaraţiile făcute în presa locală, Samir Sabri a criticat-o pe Lopez pentru că a cântat „purtând un costum transparent şi dezbrăcată”. Avocatul, care nu a fost prezent la concert, a văzut imagini din show pe reţelele sociale şi s-a declarat scandalizat. În plângerea formulată împotriva cântăreţei şi a organizatorilor concertului, el cere ca Lopez să primească interdicţie de a reveni în Egipt.

La concertul care a avut loc în oraşul El Alamein, destinaţie de vacanţă celebră pentru egipteni, au participat aproximativ 2.000 de persoane, între care actriţa Mona Zaki, actorii Hussein Fahmy şi Ahmed Helmy şi reprezentanţi ai Guvernului.

Show-ul a făcut parte din turneul „It’s my Party”, prin care ea marchează a 50-a aniversare şi 20 de ani de carieră muzicală de succes.

Citește și
Jennifer Lopez
Jennifer Lopez face striptease în ultimul său film, Hustlers. Trailer-ul a fost lansat

Sabri i-a criticat şi pe reprezentanţii Guvernului pentru că au asistat la concert la câteva zile după atacul terorist din Cairo, dar şi faptul că evenimentul a avut loc în ultimele zece zile ale lunii Hijri Dhu al-Hijjah, în care egiptenii fac pelerinajul anual pe Muntele Arafat.

Potrivit revistei Harper’s Bazaar, unele dintre costumele folosite de Jennifer Lopez criticate de avocat au fost create de designeri arabi. Între cei care au realizat costume pentru acest turneu al lui Lopez se află egipteanul Nagwa Zahran, libanezii Zuhair Murad, Andrea Wazen şi Nicolas Jebran.

Anul acesta, după ce Samir Sabri a făcut o plângere, jurnalistul de televiziune Mohamed al Gheiti a fost condamnat la un an de închisoare pentru că a intervievat în direct un homosexual.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult