Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Jacques Rozier a murit. Cineastul era considerat drept ultima figură a „Noului Val” din cinematografia franceză

Cineastul Jacques Rozier, figura Noului Val şi autor al unor filme printre care „Adieu Philippine” şi „Maine Océan”, a murit la vârsta de 96 de ani în spital, în noaptea de joi spre vineri, scrie Le Figaro.

„Jacques Rozier tocmai ne-a părăsit. Era libertatea însăşi şi ne va lipsi teribil”, a reacţionat Cinémathèque française, care i-a adus un omagiu pe Twitter.

Premiul „Jean Vigo” 1986 pentru „Maine Océan”, Premiul „René Clair” 1997 pentru toată opera sa, Carrosse d'or 2002 la Cannes, Jacques Rozier a regizat „Adieu Philippine” (1962), o cronică a tinereţii pe fundalul războiului din Algeria, „Du côté d'Orouët” (1973) şi „Les naufragés de l'île de la tortue” (1976). A realizat patru filme în mai mult de jumătate de secol.

A filmat alte două, „Fifi martingale” (2001), niciodată lansat în săli, şi „Le perroquet parisien” (2007), rămas neterminat. A realizat douăzeci de scurtmetraje, adesea remarcate, şi a lucrat pentru televiziune, potrivit News.ro.

„Era un cineast independent, liber”, a subliniat Michèle Berson, lucra „fără scenariu preconceput” şi avea o capacitate de a „reda prezentul”.

Citește și
Jacky Oh
Jacky Oh a murit. Actrița din distribuția "Wild 'N Out" avea doar 32 de ani

În 2019, Jean-Luc Godard (care a decedat) a salutat de asemenea moştenirea lăsată de Jacques Rozier în cinematografia franceză: „Când a murit Agnès Varda, m-am gândit: adevăratul Nou Val, suntem doar doi. Eu şi (...) Jacques Rozier care a început puţin înaintea mea”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult