FOTO Colier în formă de ștreang, prezentat Givenchy la Paris. Casa de modă a atras numeroase critici
Trei modele au purtat versiuni aurii şi argintii ale unui accesoriu de forma unui ştreang la prezentarea de duminică a colecţiei primăvară-vară 2022.
Pe reţelele de socializare au apărut ulterior numeroase comentarii. „Ai fi crezut că industria a învăţat să nu pună ceva care seamănă cu ştreangul în jurul gâtului modelelor”, a fost scris pe contul de Instagram Diet Prada, făcându-se referire la controversa din urmă cu doi ani iscată de Burberry care, în final, a prezentat scuze pentru hanocarul care avea un laţ. „Acest colier Givenchy care tocmai a apărut pe podium se duce periculos de mult în aceeaşi zonă. Chiar te întrebi cum de nu a remarcat cineva, dar, din păcate, istoria se repetă”. Activista şi artista Kim Saira a scris: „Cum a trecut asta de mai mulţi oameni înainte de show şi toată lumea a crezut că e OK? Şi de ce nu sunt surprinsă?”.
Colierul este parte din prima prezentare cu prezenţă fizică a lui Matthew Williams, noul director creativ al Givenchy.
El a explicat pentru Vogue că întreaga colecţie este complexă şi a fost creată cu artistul american Josh Smith, inspirată de picturile lui „Grim Reaper”.
Givenchy nu a comentat legat de controversa iscată de coliere.
Mai multe branduri au ajuns în ultimii ani în centrul atenţiei diverse concepte considerate de public şi unii specialişti ca fiind neinspirate: Gucci, Prada şi Dolce & Gabbana.