Eurovision 2020. Roxen ne va reprezenta anul acesta la Rotterdam
Galerie foto
Alegerea vocii a avut o complexitate sporită şi nu s-a bazat, ca în alţi ani, doar pe înregistrări unplugged/live ale vocilor concurenţilor şi pe elemente de palmares ale acestora.
În acest an, TVR şi Global Records au derulat un proces de preselecţie riguros asupra mai multor candidaturi şi s-au stabilit asupra a trei artişti, care au intrat în faza finală de selecţie. Ei au fost supuşi unei analize în multiple planuri, desfăşurate de-a lungul mai multor zile, în sesiuni efective de lucru şi sesiuni de compoziţie în Tabăra de creaţie.
Cei trei artişti convocaţi în tabăra de creaţie, Roxen, Diana V şi Cezar, au fost analizaţi atât de comisia de specialitate, cât şi de compozitorii cu care fiecare dintre ei a lucrat.
În urma preselecțiilor, artista Roxen ne va reprezenta țara la Eurovision 2020, transmite TVR.
„Acum, sunt emoționată și provocată în același timp, deoarece simt că încep să ies deja din zona mea de confort. Dar asta îmi place, mereu m-am simțit atrasă de lucrurile noi, de provocările care au venit în viața mea. Mă bucur și sunt recunoscătoare pentru această oportunitate. În acest moment, toată energia și atenția îmi merg către Eurovision, pentru care îmi doresc să mă pregătesc cât pot de bine”, a declarat Roxen pentru TVR.
Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă - alături de România - alte 40 de țări.
Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Țărilor de Jos, cu piesa “Arcade”.
În urma tragerii la sorţi din data de 28 ianuarie, pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei, România va intra în concurs în data de 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale.
În ordine alfabetică, ţările care vor intra alături de România în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), respectiv Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, Ucraina (partea a doua).
În cea de-a doua semifinală (14 mai) vor concura: Austria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Islanda, Moldova, Polonia, San Marino, Serbia (prima parte) şi Albania, Armenia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Georgia, Letonia, Portugalia (partea a doua).
În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2020 din 16 mai vor intra în concurs 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (Big Five plus ţara gazdă). Chiar dacă vor concura direct în finală, cele şase ţări vor putea vota, în semifinale, astfel: Germania, Italia, Regatul Ţărilor de Jos (Olanda) în prima semifinală, iar Franţa, Spania şi Marea Britanie în cea de-a doua semifinală.