Eurovision 2018. Cine este THE HUMANS, trupa care va reprezenta România la Lisabona
Trupa „The HUMANS” a fost formată în urmă cu un an și este compusă din șase membri: Adi Tetrade, Alin Neagoe, Alex Matei, Alex Cismaru si Cristina Caramarcu.
EUROVISION 2018. Piesa „Goodbye” a primit 3277 de voturi de la public în timpul celor 60 de minute alocate televotingului la Selecţia Naţională Eurovision. Melodia, compusă de Alexandru Matei şi Alin Neagoe, pe versurile textierei Cristina Caramarcu, a fost desemnată să reprezinte România Eurovision Song Contest, exclusiv de telespectatori.
EUROVISION 2018 - THE HUMANS. Pe locul al doilea s-au clasat Alexia & Matei cu piesa „Walking On Water”, care a obţinut 3114 voturi, urmaţi de Feli, cu „Bună de iubit”, melodie care a înregistrat 2862 de voturi.
Înainte de a participa la Eurovision România 2018, „The HUMANS” au colaborat cu Adi Şină, fostul membru al trupei Akcent.
EUROVISION 2018. „Vrem să mulţumim tuturor celor care ne-au votat. Într-un an de zile, am făcut atât de multe lucruri frumoase şi iată că am câştigat finala Eurovision România 2018. Această formaţia abia împlineşte un an. E o bucurie, o certitudine, acum, la aniversarea unui an de când am format această trupă. Mulţumim pentru vot şi pentru încredere“, au declarat membrii trupei.
„Ne-am dorit foarte mult, dar până nu ajungi să-ţi auzi numele, nu crezi. Acum am prins încredere, o să mergem la Lisabona şi o să câştigăm Eurovisionul de la Lisabona“, a declarat Cristina Caramarcu, solista trupei.