Ediție specială Survivor 2023, azi, de la 20:00, pe PRO TV și VOYO
Consiliu de Eliminare plin de surprize și emoții extreme
A treia ediție Survivor 2023 s-a încheiat cu un joc senzațional, câștigat de tribul Faimoșilor, dar și cu un Consiliu de Eliminare plin de surprize și emoții extreme.
Daniel Pavel le-a adus celor de acasă o nouă ediție în care neașteptatul a fost elementul central, iar ei au trăit cu sufletul la gură fiecare secundă.
Primul Joc de Recompensă a adus o miză importantă, un coș cu legume, extrem de disputat de cele două triburi.
Faimoșii au reușit prima victorie a sezonului, însă asta nu le-a adus liniștea. A urmat Consiliul de Eliminare.
Surpriza show-ului a fost Maria Constantin, care a aflat că va părăsi competiția. Deloc surprinzătoare însă a fost plecarea lui Gheboasă, care a anunțat că își dorește să se întoarcă acasă.
Suspansul a continuat până la final. Daniel Pavel le-a cerut taberelor să nominalizeze câte un coleg care să meargă în Exil.
Ionuț Iftimoaie, din rândul Faimoșilor și Andreea Moromete, din tribul Războinicilor, sunt cei care vor face acest pas.
Survivor 2023, lider absolut de audiențăPrima seară cu eliminări din noul sezon Survivor a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 23:23.
În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.9 puncte de rating și 31.8% cotă de piață, față de locul 2 care avea 5.9 puncte de audiență și 17.1% share.
De-a lungul difuzării, aproape 2 milioane de românii au urmărit show-ul, iar în minutul de aur, la ora 20:54, aproape 2.5 milioane de telespectatori erau pe PRO TV!
Ce îi așteaptă pe concurenți vedeți duminică seara, începând cu ora 20:00, la Survivor România 2023, doar la PRO TV și pe VOYO.
Show-ul continuă luni, marți și miercuri, de la 20:30.