Dr. Alban şi Sandra, la Timişoara. Reacţia publicului la un rapper din anii '90
Your browser doesn't support HTML5 video.
Peste 25.000 de persoane au dansat pe ritmurile pieselor lui Alphaville, CC Catch sau C-Block. Festivalul se va încheia în această seară, iar pe scenă vor urca Dr. Alban, Ricchi e Poveri sau Mr. President.
Stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara a fost transformat într-o imensă discotecă. De pe scenă uriaşă, care are forma unui casetofon retro, s-au auzit hiturile anilor 80 sau 90.
Rapperul C-Block a coborât printre fani pentru a face poze cu ei, şi a declarat că este cucerit de frumuseţea româncelor. "Băieţii sunt mişto, femeile sunt frumoase. Mă voi întoarce, nu uitaţi! "
Artişti precum CC- Catch, Modern Talking sau Alphaville au electrizat publicul. Pentru a-i vedea pe cunoscuţii artişti, oamenii au venit din toate colţurile ţării.
"Am venit de la Târgu Neamţ până aici, 600 de kilometri, doar pentru asta", spune un participant. "Am făcut 12 ore pe drum. De la Bucureşti până aici. "
Mare parte dintre cei prezenţi, şi-au reamintit cum se distrau în trecut. „Mă duce cu gândul la tinereţe, la vremurile când chiar mergeam la discotecă, ascultam muzica asta şi chiar eram dj. Nu am crezut că o să trăiesc vreodată şi o să văd aceşti artişti live”.
"Acest festival îmi aduce aminte de tinereţea mea. Pe muzica disco am incept să îmi trăiesc acea tinereţe, la 20-25 de ani când ascultăm muzica disco, acum să o reascult, cu asemenea trupe pe scenă, mi-a trezit nsite sentimente deosebite."
Festivalul se va încheia în această seară cu Ricchi e Poveri, Dr. Alban, Sandra şi Mr. President. Organizatorii au anunţat că anul viitor va avea loc a doua ediţie.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!