Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Discursul ”primăriţei” Gianina din Las Fierbinți: ”Români, faceţi ca mine, staţi degeaba”

Gianina, personajul interpretat de actriţa Anca Dumitra în serialul Las Fierbinţi, a fost pentru câteva minute primăriță, în episopdul special de Crăciun. 

După modelul politicienilor, din această nouă postură, Geanina a ținut un discurs prin care ar fi vrut să stârnească invidia verișoarei ei, plecată la muncă în străinătate, care ”trăiește în lux”. 

În fapt, discursul ei este plin de ironii la adresa clasei politice din România:

„Dragi oameni din Fierbinţi, dragi români, în calitate de primar al Fierbinţiului, căci asta sunt acum, după cum se vede şi din banderola asta în trei culori care o am aici pe piept şi care chiar îmi pare rău că nu se asortează cu restul hainelor, chiar o să propun să fie neagră, pentru că negrul merge la orice şi ţine şi la terfeleală, deci eu, ca primar ce sunt, în ciuda la toţi cei care nu m-au crezut în stare şi care au spus că sunt proastă şi de la coada vacii, vreau să vă spun că de Crăciun eu n-o să mă duc nicăieri la distracţie, cum fac alţii, alţii care se ştie ei care sunt, alţii care au dat de greu aici şi au fugit ca potârnichile în alte ţări la căldură.

Şi dacă nu mă duc la distracţie asta nu înseamnă că o să muncesc, ba dimpotrivă, nu mi se pare normal că unii care au plecat din România, pe care chiar nu trebuia să-i lăsăm să plece, pentru că dacă au plecat înseamnă că au lăsat mai mult de muncă pentru noi ăştia care am rămas.

Dar ce suntem noi? Slugile lor să muncim în locul lor? Da’ ce, ei acolo muncesc în locul nostru? Nu! D-aia să nu vă mai aud când veniţi voi din Spania, sau mai ştiu eu de unde veniţi, că nu aveţi autostrăzi. Vreţi autostrăzi? Veniţi să vi le faceţi! Vreţi spitale? Veniţi să vi le faceţi! Ce suntem noi, slugile voastre? Să muncim noi în locul vostru? Pentru noi nu e Crăciunul? Voi la distracţie şi noi la muncă? Nu! D-aia de acest Crăciun, şi de Anul Nou, şi de Anul Centenar, şi de anul care vine, dragi români, faceţi ca mine, staţi degeaba. Da’ degeaba de tot!

Ca ăia care au plecat să se întoarcă înapoi acasă şi numai aşa o să ne reîntregim familiile: copil cu mama, frate cu soră şi verişoară cu verişoară, să mai mulgă şi ei vacile, să facă autostrăzi şi metrou, că lor le trebuie, nouă nu, noi ne-am obişnuit şi fără. Numai aşa o să fim puternici şi uniţi, dacă stăm degeaba! Vă pup şi vă iubesc!“

În același episod, și Bobiță are un monolog excepțional, devenit un viral pe internet.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult