Clanul a fost, luni seară, lider de audiență! Peste 1,2 milioane de telespectatori au urmărit serialul
Galerie foto
Tudor a încercat să salveze situația, însă a ajuns să fie bătut chiar de către polițiști. Cine îți este, de fapt, alături și pentru cine merită să lupți? Răspunsul îl vor afla personajele din Clanul în următoarele episoade ale serialului.
CLANUL a fost lider de audiență aseară, în intervalul 20:27 – 22:45, în rândul publicului național, cu vârstă cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Serialul a înregistrat 8.3 puncte de rating și 24.5% share, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 6.6 puncte de rating și 19.6% share.
Aproape 1.3 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit serialul, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:48, peste 1.5 milioane de români se uitau la Clanul.
Alianțele ce păreau puternice încep să se destrame. Magda a vrut să se asigure de sinceritatea Sofiei: „ai făcut ceva? Noi nu ne facem belele una la alta”, în timp ce Pelicanu și Iulică i-au pus o bombă lui Obuz, pentru a-l scoate din joc. Și Tătuțu a a avut o revelație, în momentul în care a ieșit din secția de poliție și a văzut-o pe Magda cu Florinel: „asta m-a vândut”, a constatat Bebe.
Cine sunt cei care vor rămâne în picioare, cum vor reuși unii să scape, iar alții să afle adevărul, vedem în CLANUL, luni, de la 20:30. Serialul poate fi urmărit, în avans, pe VOYO.