Ce a făcut Irina Rimes când un fan a început să-i recite poezii de dragoste: ”A plecat trist”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Artista spune că bărbatul, un ”domnișor”, avea un buchet de flori, precum și o boxă portabilă, de unde se auzea muzica trupei Coldplay.
Apoi, acesta a început să îi citească declarații de dragoste de pe niște cartonașe, pe care le scotea ”dintr-o mânecă”.
Reacția ei nu a fost pe măsura așteptărilor ”domnișorului”, după ce Irina și-a dat seama că a fost urmărită până acasă, astfel că l-a certat pe acesta, care a rămas ”un pic perplex”. Într-un final, tânărul ”a plecat trist”, iar de atunci nu l-a mai văzut.
”Ies din lift, văd lângă ușa casei mele un domn. Un domnișor, de fapt, cu un buchet mare de flori, cu inimioare, cu slipici pe jos, cu o boxă - cânta ceva de la Coldplay, dacă nu mă înșel - cu tot felul de cartonașe pe care le scotea așa dintr-o mânecă și îmi citea declarații de dragoste. Și zic: ce se întâmplă aici. Zic, nu te supăra pe mine. El, săracu, a rămas un pic perplex, așa, că eu n-am reacționat așa cum se aștepta el.
Zic, să știi că nu e ok ce faci. Eu vin acasă să mă simt în siguranță, ăsta este lăcașul meu. Ăsta e locul unde eu mă deconectez de tot ce înseamnă afară, de tot ce înseamnă carieră și ăsta e locul unde vin să mă odihnesc. Și dau de tine aici, tu-mi pătrunzi mie în intimitate, nu e ok. Suntem vecini? Nu suntem vecini. Îmi cunoști prietenii? Nu-ți cunosc prietenii. Înseamnă că m-ai urmărit, pentru că am la ușa blocului și interfon. Și înseamnă că m-ai urmărit și ai pătruns aici. Și nu e ok să faci asta. Și i-am explicat foarte frumos. A plecat trist. Nu l-am mai întâlnit de atunci.” - a povestit Irina Rimes în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”, difuzată exclusiv pe www.stirileprotv.ro.
Irina mai spune că nu s-a speriat când și-a dat seama că a fost urmărită de un bărbat necunoscut.
”Nu m-am speriat, eu în general nu mă sperii când se întâmplă lucruri de astea, că nu mă sperii de oameni.” - a mai spus ea.
Interviul integral cu Irina Rimes poate fi urmărit aici.