Artiștii care s-au îndrăgostit de România după ce au venit la UNTOLD: „Iubesc să vin aici”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Artiști cunoscuți în întreaga lume au venit să cânte la Cluj-Napoca, iar țara noastră i-a cucerit. Toți vorbesc despre căldura cu care au fost primiți, despre mâncarea bună și femeile frumoase.
Iar unii au învățat chiar și câteva cuvinte în limba română.
Cele cinci ediţii ale festivalului UNTOLD, eveniment ajuns cunoscut în întreaga lume, au atras o mare de spectatori, dar şi artişti de renume. Printre cei care au urcat pe scena la Cluj-Napoca se numără Robbie Williams, Armân Van Buuren, Martin Garrix şi David Guetta. Rând pe rând, toţi s-au ataşat de țara noastră şi de oamenii care i-au primit cu căldură.
James Arthur: "Cred că e o țară minunată și toată lumea e foarte drăguţă și prietenoasă. Întotdeauna iubesc să vin aici pentru că e un loc deosebit. Sunt locuri unde energia e bună și aici e întotdeauna așa."
Don Diablo: "Iubesc tot misterul din jurul țării pe lângă faptul că e o cultură minunată, mâncare minunată și femei superbe, să nu uităm. Misterul țării, îl iubesc!"
Busta Rhymes: "Românii întotdeauana sunt una cu spectacolul și asta e o parte din motivele pentru care m-am întors. Nu te întorci dacă nu te simți binevenit. //M-am simțit ca și când aș fi fost cu familia mea, nu doar cu fanii mei."
Şi artiştii care au făcut spectacol la festivalul NEVERSEA au fost vrăjiţi de România, pe care o consideră a doua lor casă.
Danny Avila: "Cred că România este o țară extraordinară. De fiecare dată când am venit aici am fost primit cu atâta energie pozitivă."
Steve Aoki: "E noul meu cel mai favorit loc din lumeee. Oriunde sunt întrebat în lume care e locul meu preferat, eu vorbesc despre România."
Vini Vici: "Știu puțin cultura, să zic „mămăligă", știu „ce face"?"
La festivalul de la malul mării a fost prezenta şi INNA, care mărturiseşte că oriunde ajunge în lume vorbeşte cu drag despre faptul că este româncă.
Inna: "Sunt foarte mândră că sunt românca, că m-am născut în România şi că am copilărit aici. Când merg în afara îmi place să mă prezint ca sunt din România. Spun „sunt INNA din România"."
Anul viitor, cel mai mare festival de pe plajă din România, NEVERSEA, va avea loc în perioada 2-5 iulie.
Iar un nou capitol al poveştii Untold se va scrie între 30 iulie şi 2 august.