Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Albumul "Abbey Road" al trupei Beatles e din nou pe primul loc, la 50 de ani de la lansare

Albumul emblematic "Abbey Road" al trupei The Beatles a ajuns din nou pe primul loc în topurile britanice, la 50 de ani de la lansare.

 

Astfel, Beatles și-a doborât propriul record pentru cel mai mare interval de timp între două intrări în vârful clasamentului, potrivit News.ro, care citează AFP.

Această ediţie specială, lansată cu ocazia aniversării a 50 de ani şi îmbogăţită cu melodii inedite, a urcat vineri din nou pe primul loc. La lansarea sa, albumul a rămas numărul unu în Regatul Unit timp de 17 săptămâni.

Ultimul album de studio al formaţiei The Beatles, cu toate că a precedat lansarea piesei "Let it Be", întregistrată înainte, a fost lansat pe 26 septembrie 1969, la şase zile după ce John Lennon şi-a informat colegii că va părăsi grupul.

Emblematica fotografie de pe copertă, devenită una dintre cele mai cunoscute din istoria muzicii, înfăţişează patru muzicieni traversând o trecere de pietoni în faţa studiourilor de înregistrăti Abbey Road, pe strada cu acelaşi nume. John Lennon este primul, urmat de Ringo Starr, Paul McCartney desculţ şi George Harrison.

Citește și
Abbey Road
Motivul pentru care cubanezii eu recreat pe stradă coperta unui album Beatles

Fapt neobişnuit, numele The Beatles nu apare pe copertă.

"E greu de crezut că Abbey Road încă se menţine după atâţia ani. Pe de altă parte, este într-adevăr un album al naibii de bun", a scris pe Twitter Paul McCartney.

Acum doi ani, reeditarea pentru a 50-a aniversare a albumului "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band", pe care revista Rolling Stone l-a caracterizat drept cel mai mare album al tuturor timpurilor, a reintrat în fruntea clasamentelor muzicale după 49 de ani şi 125 de zile.

Acest record este acum doborât de "Abbey Road", care se regăseşte în magazinele de discuri după 49 de ani şi 252 de zile.

Luna trecută, sute de fani The Beatles s-au adunat pe strada din faţa studiorilor de înregistrări, în nord-vestul Londrei, pentru a celebra cinci decenii de când "Fab Four" au păşit pe faimoasa trecere de pietoni.

Albumul, care cuprinde cântece precum "Come Together", "Here Comes the Sun", "Something and Octopus's Garden", a fost şi cel mai vândut vinil al săptămânii, cu aproape 9.000 de exemplare comercializate. 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult