Noi dezvăluiri despre moartea solistului The Prodigy. Ultima imagine cu el în viață
Galerie foto
Prieteni ai acestuia susțin că Keith și-a implorat soția, Mayumi Kai, 31 ani, să se întoarcă la el, înainte de a-și lua viața.
Artistul a sperat într-o împăcare cu soția sa, după ce aceasta l-a părăsit anul trecut, scrie The Sun.
Acesta este și motivul pentru care a amânat vânzarea casei lor din Dunmow, Essex, unde trupul lui Keith Flint a fost găsit.
“Keith a sperat până în ultima clipă că vor putea să-și continue relația și a sunat-o de mai multe ori, rugând-o să revină. Însă, ea nu s-a răzgândit și a insistat să vândă casa. Asta l-a dărâmat pe Keith. Mayumi nu poate fi învinovățită, însă se pare că el a considerat că nu-și poate continua viața fără ea”, a declarat un prieten apropiat, citat de The Sun.
Ultimele imagini cu Keith Flint în viațăPe de altă parte, Daily Mail publică, miercuri, noi imagini cu solistul The Prodigy din ziua în care a murit.
Potrivit sursei citate, acestea ar fi ultimele fotografii cu Keith Flint în viață, după ce a participat la a o competiție de alergare într-un parc, pe o distanță de 5 kilometri.
Artistul a fost surprins într-un bar din Chelmsford, sâmbătă după-amiază, alături de antrenorul lui, bucurându-se de noul record personal stabilit la cursa de dimineață.
"Eram cu soția și copilul la o masă alăturată, când copilul a scăpat o linguriță pe jos. Keith a ridicat-o și a glumit cu soția mea pe acest subiect. Părea mulțumit, vorbea cu antrenorul despre rezultatul de la cursa de dimineață. Era mândru de noul lui record personal și de faptul că se simte foarte sănătos", a declarat o sursă pentru Daily Mail.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: thesun.co.uk
Etichete: motiv , sinucideri , sotie , keith flint , prodigy
Dată publicare: 06-03-2019 14:50