Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Actrița Ana Ularu, pe platourile de filmare de la Hollywood, alături de Keanu Reeves

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ana Ularu apare într-un nou film, la Hollywood, alături de vedeta din „Matrix" şi „Avocatul diavolului", actorul Keanu Reeves.

Cei doi au împărţit platoul de filmare pentru lungmetrajul „Siberia", un thriller romantic plin de urmăriri, dar şi cu scene de dragoste. Filmările au avut loc în Canada şi Rusia, iar premiera este programată luna viitoare.

„Siberia” spune povestea unui om de afaceri, interpretat de Keanu Reeves. Implicat în vânzări cu diamante rare, el ajunge într-un sat izolat din Siberia şi se îndrăgosteşte de patroana unei cafenele, jucată de Ana Ularu. Rolul i-a adus câteva provocări româncei.

Ana Ularu, actriță: „Rolul ăsta m-a învăţat să vorbesc rusă, am făcut lecţii de rusă, am învăţat să conduc. La provocarea partenerului meu, am învăţat să conduc.”

Și ce partener! La 53 de ani, Keanu Reeves este unul dintre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood. Dincolo de rolurile din filme, este cunoscut pentru actele caritabile pe care le face, dar şi pentru că, în ciuda celebrităţii, a rămas un om cu picioarele pe pământ.

Citește și
Ana Ularu
Cum a ajuns Ana Ularu sa joace alaturi de Bradley Cooper. "In lipsa ofertelor din Romania, ma bat cu restul continentului"

Ana Ularu, actriță: „Foarte simpatic, foarte generaos şi amuzant şi inteligent, foarte cult. Nu există carte despre care să vorbești şi despre care să nu zică, „da, e mişto, dar să vezi cealaltă”. E un om care are o editură şi editează cărţi, albume de artă.”

La numai 32 de ani, Ana Ularu a apărut deja în numeroase piese de teatru şi filme la Hollywood. A jucat şi alături de Tom Hanks, în „Inferno" dar şi cu Bradley Cooper şi Jennifer Lawrance în filmul „Serena". Ca să prindă astfel de roluri, lucrează cu agenţi din Anglia şi zboară peste ocean să dea probe.

Ana Ularu: „E şi o doză de noroc, e şi faptul că lucrez de 25 de ani. Dacă zici că munceşti foarte mult, lumea nu e înclinată să creadă neapărat, se gândesc mai degrabă la noroc, la sutele de pagini şi la zecile de probe învăţate şi neluate şi la munca pe care o depui şi nu se vede pe ecrane, nu se gândeşte nimeni. Un film făcut înseamnă o sută de probe date şi neluate.”

„Siberia" va avea premieră în America în luna iulie. Până va apărea şi la noi, Ana ne invită în cinematografe să vedem filmul românesc „Charleston", care a apărut deja pe marile ecrane.

Ana Ularu: „E un film despre dragoste jucate excelent cu nişte personaje speciale, cu tristeţe şi râzi foarte mult și poate plângi şi... Vă invit cu mare drag în cinema să vedeţi „Charleston”, în regia lui Andrei Crețulescu.”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult