Brendan Fraser a câștigat premiul Oscar 2023 pentru cel mai bun actor în rol principal
Galerie foto
Brendan Fraser (”The Whale”) are 34 de premii și 49 de nominalizări la activ, fiind cunoscut în special pentru rolurile sale în blockbustere, comedii și filme dramatice.
Rolul său principal în The Whale i-a adus un Critics' Choice Movie Award, un Screen Actors Guild Award și o nominalizare la Golden Globe Award, BAFTA Film Award și Academy Award pentru cel mai bun actor.
Iată care sunt actorii care, în 2023, au concurat pentru titlul de ”cel mai bun actor” la premiile Oscar:
-► Austin Butler (”Elvis”). A câștigat 23 de premii și a obținut 66 de nominalizări, potrivit IMDb.
Pentru rolul din Elvis, Austin a câșigat până acum un premiu Glob de Aur și un premiu BAFTA.
-► Colin Farrell (”The Banshees of Inisherin”) a obținut 58 de premii și 103 nominalizări, până acum, inclusiv două Golden Globes.
Publicația The Irish Times l-a numit al cincilea cel mai mare actor de film din Irlanda în 2020.
-► Paul Mescal (”Aftersun”) are 8 premii și 50 de nominalizări până acum, la vârsta de doar 27 de ani.
Mescal a devenit celebru cu rolul său din miniseria Normal People (2020), obținând un premiu BAFTA TV și o nominalizare la premiul Primetime Emmy.
-► Bill Nighy (”Living”) a obținut, până acum, 19 premii și 50 de nominalizări. Actorul britanic a primit o nominalizare la premiul Laurence Olivier pentru cel mai bun actor pentru interpretarea din ”Blue/Orange” în 2001.
Și-a făcut debutul pe Broadway în The Vertical Hour de Hare în 2006 și a jucat în reluarea din 2015 a spectacolului Skylight de Hare, primind o nominalizare la Premiul Tony pentru cel mai bun actor într-o piesă de teatru.