Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) TechStore.Ro lansează în România frigiderele germane SEVERIN

Celebrele frigidere germane SEVERIN sunt acum disponibile și în România prin intermediul magazinului online techstore.ro.

 

De aceea, dacă ești pasionat de bucătărie, iar calitatea alimentelor pe care le consumi este pentru tine unul din cele mai importante lucruri în viață, descoperă mai multe despre aceste frigidere celebre și la final achiziționează aparatul care ți se potrivește!

 

Istoria companiei Severin

 

Rădăcinile companiei germane Severin în Sundern, Germania, într-o fierărie condusă de Anton Severin. Puțin după primul război mondial, mica fierărie a luat și o formă juridică, căpătând numele de Anton Severin Metallfabrik. La vremea aceea, această companie era printre singurele din Sundern, specializate în prelucrarea metalelor.

La aproape două decenii după apariția fierăriei, compania pe care majoritatea profesioniștilor din domeniul culinar din întreaga lume o cunosc ca Severin Elektrogerate GmBH a fost înființată cu numele de A. Severin & Co Company, ocupându-se inițial cu prelucrarea tacâmurilor din aluminiu.

Chiar și după cel de-al doilea război mondial, activitatea acetei companii nu era una de proporții, iar lucrurile au luat o întorsătură favorabilă abia din anii 1950 când Severin a început să producă aparatele electronice și electrocasnice.

În anul 1967 Severin a sărbătorit cel de-al 75-lea an de activitate prin producerea unei game de 200 de aparate electrocasnice diferite, ce includeau și mașini de cafea sau ventilatoare. Numărul de produse din portofoliul companiei a crescut odată cu timpul, la fel ca și dimensiunea afacerii.

În anul 2011, compania număra deja 2600 de angajați în întreaga lume și era reprezentată în peste 80 de țări. Activitatea de producție din Sundern a fost oprită anul trecut și tot în același an Severin a lansat o platformă grill căreia i-a fost decernat premiul Kitchen Innovation Prize.

 

Severin în România

 

Magazinul online TechStore a lansat și în România o gamă rafinată de combine frigorifice Severin, dar și aparate de cafea, aspiratoare sau grătare electrice ce împărtășesc același nume.

Prețurile frigiderelor Severin disponibile în România sunt curpinse între: 700 de lei și aproximativ 6000 de lei, fiind astfel niște frigidere competente, dar cu prețuri pentru orice buzunar.

În ceea ce privește funcțiile acestor frigidere, dacă ne gândim la un frigider cu un preț mediu, de aproximativ 2500 de lei, putem vorbi despre:

- un zgomot foarte redus, de doar 41 dB; - un consum de energi mic, de 172 kWa/an, încadrat la clasa de eficiență energetică A++; - o funcție de dezghețare automată, foarte utilă pentru persoanele care nu vor să piardă mult timp cu ordinea și curățenia; - un compartiment special de răcire pentru fructe și legume, care prelungește viața acestui tip de alimente; - un suport de sticle în care se potrivesc și sitclele de 1.5 litri; - un design foarte atrăgător, cu mânere de ușă cromate și o gamă amplă de culori, ce includ nuanțe de roșu, galben sau turcoaz.

Indiferent dacă îți dorești un frigider clasic sau încerci să te orientezi după combine side by side sau alte tipuri de aparate de răcire, investiția într-un produs Severin este o alegere excelentă, de care cu siguranță vei fi pe deplin mulțumit!

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult