(P) Păreri PEFOC - învățăm de la specialiști cum se construiește un șemineu de la A la Z
În acest sens, prietenii noștri de la PEFOC, companie 100% românească cu peste 20 de ani de experiență în domeniul comercializării și montajului profesional al tuturor soluțiilor de încălzire alternativă, ne vor explica succind, cei mai importanți pași pentru instalarea unui astfel de dispozitiv termic, în condiții optime de siguranță, eficiență și confort.
De la aceștia aflăm că acest proces destul de complex, implică multă responsabilitate pentru a evita riscul unei instalări deficitare cauzatoare de multe bătăi de cap, pornind de la disfuncționalități și până la probleme care pot pune serios în pericol siguranța căminului tău sau chiar viața familiei tale.
1. Alegerea materialelor În cele mai întâlnite cazuri mulți dintre noi consideră că cel mai important element în construcția unui șemineu este reprezentat de focar. Nimic mai fals! În primul rând ar trebui să acordăm o atenție semnificativă tuturor materialelor care vor fi folosite la construcția acestuia. Prin urmare, specialiștii din domeniu recunosc că au de-a face cu tot felul de situații complicate în care clienți dezamăgiți, au o părere confuză despre șemineele lor, din cauză că se regăsesc exact în această situație - deși dețin în casele lor dispozitive termice foarte costisitoare și aspectuoase, acestea riscă să rămână doar la stadiul de seminee decorative din cauză că nu reușesc să funcționeze eficient și la parametri așteptați.
2. Pregătirea locului de montaj Specialiștii Pefoc recomandă ca, înainte de a ne apuca de etapa de construcție propriu-zisă a șemineului trebuie trasat locul unde acesta va fi montat, ținând cont de dimensiunile focarului, modelul dorit, grosimea de materiale necesare izolatoare și a parametrilor tehnici. În cazul în care coșul de fum este unul construit, se va pregăti gaura de racordare la o înălțime de minim 1,5 m de la nivelul pardoselii, în caz contrar putând fi întâmpinate dificultăți la racordarea focarului. La stabilirea înălțimii găurii de racordare se vor lua în calcul următoarele: înălțimea la care dorim să amplasăm focarul, gabaritul și înălțimea camerei de ardere, existența unui recuperator (unde e cazul), unghiul de racordare și tubulatura sau cotul la 45 sau 90 de grade. Înainte de a trece la următoarea etapa de construcție a șemineului, trebuie curățat bine locul de amplasare, iar pereții se vor da cu amorsa.
3. Amplasarea focarului pe poziție Focarul trebuie amplasat la o distanță de minim 10 cm de orice obstacol, pentru a se evita, astfel, supraîncălzirea acestuia și o bună circulație a aerului de convecție. Cu ajutorul șuruburilor de nivel de pe picioare (sau a suportului, după caz), se va fixa focarul în poziție dreaptă. Înălțimea de montaj recomandată a focarului față de sol este de 30 – 40 cm, asigurându-se o bună circulație a aerului pe suprafața inferioară a focarului pentru a evita probleme legate de supraîncălzire ce pot apărea în timp.
4. Racordarea focarului la coșul de fum După ce focarul a fost așezat pe poziție conform schițelor șemineului de amplasare, va urma racordarea la coșul de fum. Aceasta este una dintre cele mai importante etape, ce implică multă responsabilitate. Cu excepția unui semineu electric de perete, orice alt tip de dispozitiv cu combustibil fosil are nevoie de un sistem de evacuare al fumului. Este important ca burlanele să fie de calitate superioară pentru a asigura o bună etanșeitate și a evita astfel, scăpările de gaze deoarece, nimeni nu dorește ca după o perioadă de 2 sau 3 ani, să fie nevoit să strice întreaga construcție a șemineului, doar pentru a înlocui un tub de evacuare.
5. Construcția structurii de rezistență a șemineului Pentru a construi masca de șemineu a unui focar închis vei mai avea nevoie și de o structură pentru incintă. Zidirea soclului până la partea inferioară a focarului poate fi executată tot din plăci izolatoare, fiind mult mai ușor sau din alte materiale dure, precum cărămidă plină, deoarece în partea inferioară a soclului nu avem temperaturi înalte. De la nivelul focarului în sus, se vor folosi doar materiale izolatoare sau refractare special concepute în acest scop. Recomandăm lipirea plăcilor izolatoare doar cu adeziv flexibil special destinat pentru construcția semineelor și umplerea tuturor rosturilor rămase între plăci după lipire.
6. Finalizarea și finisajul șemineului Deși suntem la final, nu trebuie grăbit acest proces fiind nevoie de atenție sporită, pentru că e momentul din construcție în care, chiar și meșterii experimentați pot greși. Deci, mare atenție la dimensionarea grilelor! Se va lua în considerare doar dimensiunea interioară de evacuare, nu dimensiunea totală a grilei, adică doar partea pe unde aerul va fi evacuat. Acest lucru înseamnă că se va calcula dimensiunea totală minus aproximativ 2-3 cm.
Acestea sunt doar câteva sfaturi despre montajul unui șemineu, un proces extrem de complex de a cărui reușită, depinde în foarte mare măsură și experiența celui care efectuează instalarea. Ține cont de aceste sfaturi sau apelează la ajutorul echipei de meșteri autorizați PEFOC! Meșterii din Sibiu sunt pregătiți să-ți monteze în condiții ideale și perfectă siguranță, un șemineu la alegere, din peste 9000 de produse și accesorii disponibile în stocul propriu sau pe site-ul oficial pefoc.ro. Doar în acest fel vei putea să-ți asiguri confortul termic în siguranță, alături de membri familiei tale sau de persoana iubită, pentru mai multe generații de acum înainte.