(P) Cât de reali și de sinceri mai suntem?
Pare că viața se duce într-o goană nebună în care vrem neapărat să ieșim pe primul loc. Suntem permanent într-o întrecere cu ceilalți până ajungem să nu mai știm cine suntem. Ne fascinează promisiunile unei vieți trăite ca-n povești uitând că fantasticul există doar acolo. Și că cel mai important este să fim atenți la viața reală, la naturalul din ea. Că reali suntem și cu imperfecțiunile noastre fizice, și cu emoțiile lăsate la vedere. Că un adevăr expus civilizat și empatic, poate schimba destine.
Ești de acord cu noi, nu-i așa? Atunci du mai departe mesajul nostru:
Salatini te invită să spargi clișeele zilelor noastre în care ți se prezintă o realitate care, de multe ori, nu există. Fii tu, cu bune și cu rele. Acceptă realitatea sau fă-o mai bună. Dar într-un fel realist, fără soluții magice primite în dar în orice secundă. Come on!
Chiar ai pus vreodată mâna pe o pungă de biscuiți și ai început să dansezi prin casă de fericire? Chiar așa de ușor este să atingi fericirea? Chiar ai îmbrăcat vreodată un tricou și te-ai simțit super-erou datorită lui?
Salatini este sincer și îți spune că nu-ți oferă nimic altceva în afară de gustul Salatini. Delicios, real și onest. Îți potolește foamea sau pofta de ronțăit. Nu te duce pe lună, nu te transformă într-un membru al vreunei familii regale. Te face doar să te simți tu, cel real și sincer.
Bucură-te de portofoliul Salatini, divers de-adevărateleaSalatini își extinde portofoliul cu o nouă aromă în categoria sticks-urilor: Salatini Sticks cu gust de cașcaval.
Sticks-urile cu gust de cașcaval în ambalaj de 80 de grame reprezintă o inovație în portofoliul brandului, care se alătură variantelor lansate până acum și aduce în atenția consumatorilor un snack cu gust special, diversificând experiența de consum.
Noile sticks-uri Salatini cu gust de cașcaval sunt gustarea ideală pentru orice moment al zilei, fie că vrei să te răsfeți cu un snack rapid și delicios oriunde ai fi, fie că vrei să te bucuri de momentele frumoase alături de cei dragi savurând împreună o gustare pe placul tuturor.
Gustul de cașcaval se numără printre alegerile mult îndrăgite ale consumatorilor de snack-uri sărate, tocmai de aceea extinderea gamei cu noul sortiment de sticks-uri Salatini diversifică experiențele de consum și poate acoperi astfel mai multe preferințe în materie de gustări.
Noile sticks-uri Salatini se identifică prin gustul de cașcaval Emmentaler și textura fină. Fiind coapte și crocante, cu o aromă aflată în topul preferințelor consumatorilor, Salatini Sticks cu cașcaval reprezintă snack-ul ideal pentru cât mai multe ocazii de consum.
Pe lângă noile Sticks-uri cu Cașcaval, în portofoliul Salatini sunt disponibile următoarele sortimente de sticks-uri: cu sare și susan, sticks tubes - cu formă inovatoare și sticks-uri cu gust de cartofi.
Salatini – Brand original din 1998!Povestea Salatini a început acum mai bine de 20 de ani. Salatini, brand tradițional românesc, inovează constant, urmărind tendințele pieței și satisfacerea gusturilor consumatorilor, activând astfel pe toate segmentele de snack-uri sărate: crackers, pretzels, sticks-uri, covrigi, snack și este astăzi una dintre mărcile de succes 100% românești.