(P) 9 trucuri de eficiență energetică pe care orice proprietar de casă trebuie să le știe

seo

Consum mai mic de energie, mai mult confort, economii și grijă față de mediul înconjurători - cam așa s-ar traduce, pe scurt, eficiența energetică, despre care din ce în ce mai multe persoane vorbesc.

Într-o lume în care risipa este la un nivel din ce în ce mai ridicat, începem să ne preocupăm și de efectele acesteia asupra mediului.

O modalitate prin care putem reduce risipa este prin optimizarea consumului de energie - mai simplu spus, înseamnă să faci aceeași activitate, dar cu mai puțină energie. Prin câteva modificări simple, poți îmbunătăți calitatea aerului, reduce emisiile de gaze cu efect de seră și poți economisi. Nu știi de unde să începi? Iată câteva sfaturi care îți vor pune locuința pe lista de case eficiente energetic:

Solicită un audit energetic

Începe prin a determina eficiența energetică actuală a casei. Acest lucru poate fi realizat printr-un audit energetic al locuinței, de către o companie care oferă astfel de servicii. Cu ajutorul acestuia, este examinat consumul mediu de energie al casei tale și facturile la energie din trecut. Auditorii vor determina cum este consumată energia, astfel încât să poți elimina risipa și să găsești modalități de a face casa ta mai eficientă energetic.

Nu neglija reviziile anuale

Fie că vorbim despre revizia centralei termice, a aerului condiționat sau a sistemului de ventilație, aceasta asigură o eficiență energetică mai mare și contribuie la prelungirea duratei de viață a echipamentelor, precum și la reducerea costurilor de întreținere pe termen lung. În cazul centralei termice pe gaz, aceasta necesită o revizie la maximum doi ani. De asemenea, dacă ai un aparat de aer condiționat, asigură-te că îl igienizezi minimum o dată pe an, înainte de începerea sezonului cald. În acest fel, îi prelungești durata de viață și eviți posibilele defecțiuni.

Citește și
p
(P) Cum alegi echilibrul perfect între siguranță și stil pe drumurile de iarnă
Profită de umbră și de soare

Ce consumă cel mai mult energie într-o casă? Răspunsul este sistemul de încălzire și răcire, iar această utilizare poate duce la o valoare ridicată a facturii. Pentru a ajuta la reducerea costurilor și la îmbunătățirea eficienței energetice, setează termostatul la 25°C vara și la 20°C iarna. Totuși. nu trebuie să te bazezi doar pe termostat pentru a te simți confortabil. Dacă este cald afară, trage jaluzelele și perdelele pentru a bloca razele soarelui și ține-le așa pe tot parcursul zilei. Dacă este rece, deschide jaluzelele și folosește lumina soarelui pentru a-ți încălzi casa.

Folosește și apa rece

Dacă folosești constant apă caldă, este posibil să scazi eficiența energetică. Puțini își doresc să facă dușuri reci, dar dacă vremea îți permite, te poți răcori în acest fel și ajuți și la creșterea eficienței energetice. În ceea ce privește spălarea vaselor și a hainelor la mașină, dacă folosești constant apă caldă la temperaturi de peste 50℃, s-ar putea să consumi mai multă energie decât este necesar. Încearcă să utilizezi mai des apă rece, mai ales pe timpul verii, și vei crește eficiența energetică a locuinței.

Deconectează electrocasnicele

Acest lucru poate părea evident, dar electronicele joacă un rol uriaș în consumul de energie al casei tale. Știai că electronicele tale continuă să consume energie în stand-by? Se estimează că 75% din energia folosită pentru alimentarea electronicelor de uz casnic este consumată când acestea sunt oprite, chiar dacă le ții pe modul stand-by. Singura soluție eficientă energetic este să deconectezi de la priză tot ce nu folosești: încărcătoarele de telefon, veiozele, cuptorul cu microunde, mașina de spălat și lista poate continua.

Înlocuiește becurile

Nu numai că te bucuri de o calitate mai bună a luminii, ci ai parte și de eficiență energetică atunci când optezi pentru becurile LED. Acestea folosesc aproximativ 75-80% mai puțină energie decât un bec incandescent, pentru a produce aceeași cantitate de lumină. Pe lângă acest avantaj major, un bec LED are o durată de viață de până la 50.000 ore, generează mai puțină căldură și sunt mult prietenoase cu mediul.

Izolează corect casa

Asigură-ți casa cu o izolație adecvată, pentru a preveni pierderile de căldură iarna și pentru a o menține răcoroasă în timpul verii. Izolarea corectă poate ajuta la menținerea unei temperaturi interioare constante, reducând nevoia de încălzire și răcire. Acest lucru duce la un consum mai mic de energie, facturi mai mici și un mediu de viață mai confortabil pe tot parcursul anului.

Investește în electrocasnice eficiente energetic

Intenționezi să-ți înlocuiești mașina de spălat rufe, aparatul de aer condiționat sau frigiderul? În acest caz, verifică întotdeauna clasa energetică a celor care se încadrează în bugetul tău. Cât timp aceasta este A, A+ sau A++, te poți bucura de eficiență energetică și, implicit, economii pe termen lung.

Instalează panouri solare

Dacă locuiești la casă și îți dorești să faci economii la energie electrică pe termen lung, ia în considerare panourile fotovoltaice - acestea sunt viitorul. Au o durată de viață de peste 30 ani, au zero emisii de gaze cu efect de seră și, cel mai important, îți vor reduce considerabil valoarea facturilor la energie electrică, lucru pe care îl vei putea observa treptat, în timp.

Deși unele dintre aceste schimbări sunt mai ușor de realizat decât altele, important este că ești interesat să găsești modalități de a face casa mai sustenabilă. Indiferent dacă te angajezi să faci mai puține cicluri de spălare cu apă caldă sau să instalezi ferestre noi, eficiente energetic, orice acțiune va fi în avantajul tău și al mediului înconjurător.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Cum alegi echilibrul perfect între siguranță și stil pe drumurile de iarnă
(P) Cum alegi echilibrul perfect între siguranță și stil pe drumurile de iarnă

Când temperaturile scad și drumurile devin alunecoase, fiecare detaliu contează pentru siguranța ta. Alegerea echipamentului potrivit pentru mașină nu este doar o chestiune de confort, ci și de responsabilitate.

(P) Cum transformi casa într-un loc care respiră sărbătoare
(P) Cum transformi casa într-un loc care respiră sărbătoare

Când se apropie sezonul festiv, dorința de a aduce acasă mai multă lumină și căldură devine firească. Nu este vorba doar despre decor, ci despre starea pe care o creezi pentru tine și cei dragi.

(P) 120.000 de copaci plantați în sudul României prin proiectul ”Pădurea de Miere” Nestlé
(P) 120.000 de copaci plantați în sudul României prin proiectul ”Pădurea de Miere” Nestlé

Recent, aproape 200 de voluntari, angajați și parteneri Nestlé, precum și din partea Asociației Re-Autentic, au participat voluntar la plantarea unui număr de 10.000 de puieți de salcâm pe raza Municipiului Oltenița, aproape de Dunăre.

Recomandări
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile

Procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, precum șeful DNA și PÎCCJ, a început la Ministerul Justiției. Propunerile de numire vor ajunge la președintele Nicușor Dan.

Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat
Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat

Jumătate de țară este sub un strat semnificativ de zăpadă. În multe zone, drumurile sunt curățate inutil, pentru că viscolul aduce zăpada la loc.

Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”
Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”

Ministerul de Externe chinez a acuzat Statele Unite de încălcare serioasă a dreptului internațional, după ce a confiscat două petroliere legate de Venezuela.