(P) 5 soluții împotriva mucegaiului din casă
În locuințe, apare pe tavan și pereți din cauze variate precum infiltrațiile de apă, lipsa unei ventilații adecvate, menținerea unor valori crescute ale temperaturii ambientale sau prezența condensului pentru perioade îndelungate.
Băile, bucătăriile, podurile și subsolurile sunt cele mai predispuse zone la apariția acestei ciuperci microscopice. Potrivit OMS, expunerea la mucegai poate avea efecte negative asupra sănătății. Vezi cum poți să-l îndepărtezi de pe suprafețele casei și cum poate fi prevenită apariția sa.
1. Aplică amorse și vopsea antimucegaiÎn zonele cu umiditate crescută, poți utiliza vopsele antimucegai de interior fără solvenți. Astfel de produse pot avea un dublu rol: combat mucegaiurile prezente deja în spațiile expuse (bucătăria, baia, spălătoria sau subsolul) și pot preveni dezvoltarea altor culturi.
Înainte de aplicarea acestora, trebuie să cureți cât mai bine de mucegai suprafața respectivă, apoi să o degresezi și să o usuci. Dacă vrei să zugrăvești zone din casă în care știi că sunt probleme, poți aplica într-o primă etapă o amorsă cu rezistență la mucegai.
2. Alege soluții pentru controlul umiditățiiDacă te confrunți cu niveluri crescute ale umidității în spațiile închise din casă, poți controla mai bine valorile medii ale acestui parametru cu ajutorul unui higrometru de cameră și al unui dezumidificator.
Higrometrul afișează nivelul umidității, în timp ce dezumidificatorul poate elimina apa din aer, astfel încât valorile înregistrate să fie cuprinse în intervalul optim 30% - 50%. De asemenea, poți achiziționa plante ce rețin umezeala, precum ferigile, iedera sau chamaedorea.
3. Investește într-o hidroizolație de calitateApariția mucegaiului în locuință poate fi prevenită prin montarea corectă a unei hidroizolații. Îți recomandăm să apelezi la o echipă de specialiști cu experiență în astfel de lucrări și să achiziționezi doar materiale pentru hidroizolare (precum membrana bituminoasă, vata bazaltică sau mortarul pe bază de ciment și latex) de cea mai bună calitate.
Reține că, în afară de apariția mucegaiului și a igrasiei, infiltrațiile de apă în structura imobilului cauzează multe alte probleme: deteriorarea instalațiilor, scăderea rezistenței materialelor de construcție, desprinderea finisajelor sau extinderea problemei către locuințele vecinilor.
4. Monteză în pereți batoane congelateMontarea batoanelor congelate în găuri din pereții casei reprezintă o soluție modernă împotriva apariției mucegaiului. Găurile trebuie făcute cât mai aproape de fundația imobilului, la 11 cm una față de cealaltă. De asemenea, trebuie să aibă o adâncime cu 2,5 cm mai mică decât grosimea pereților.
Batoanele trebuie ținute în prealabil în congelator, apoi introduse în găuri. După ce se topesc, același proces trebuie reluat de trei ori. Realizat corect, tratamentul împotriva mucegaiului cu batoane congelate poate fi eficient pentru o perioadă de până 25 de ani.
5. Aerisește fiecare încăpere din casăSpațiile din casă trebuie aerisite zilnic, de cel puțin două ori, astfel încât umezeala să fie eliminată. După fiecare duș, este indicat să lași geamul deschis până când aburii sunt eliminați complet. În caz contrar, se poate forma condens, un factor de risc pentru apariția culturilor de mucegai.
Dacă baia nu are geam, achiziționează un sistem de ventilație pentru ajutarea nivelului de umiditate. Evită să usuci rufele într-un spațiu închis sau fără o ventilație optimă. Atunci când apa din țesături este evaporată, nivelul de umiditate al încăperii respective crește automat.
Cum este afectată sănătatea de expunerea la mucegai?Expunerea la mucegai poate provoca o serie de probleme respiratorii, de la congestie nazală și tuse până la dispnee și astm. În cazuri severe, poate cauza chiar și pneumonie sau alte boli pulmonare grave. De asemenea, mucegaiul poate declanșa o serie de simptome alergice: strănut, iritații ale ochilor sau erupții cutanate.
În cazuri grave, poate provoca șocul anafilactic. Mai mult decât atât, mucegaiul poate slăbi sistemul imunitar, determinând organismul să fie mai susceptibil la infecții și boli. De asemenea, poate agrava anumite afecțiuni autoimune preexistente.
Pe termen lung, expunerea la mucegai poate cauza probleme de sănătate cronice, de natură pulmonară și neurologică. Acest lucru poate fi deosebit de periculos pentru persoanele cu sistemul imunitar slăbit, copii și persoanele în vârstă. Copiii expuși la mucegai de la o vârstă fragedă prezintă un risc ridicat de a dezvolta astm.
Raportează-te la informațiile descoperite astăzi și pune în practică aceste soluții eficiente pentru îndepărtarea mucegaiului sau prevenirea apariției acestuia. O casă fără depuneri de mucegai nu doar că arată mai bine, dar reprezintă și un mediu mult mai sigur pentru sănătatea celor din familie.