(P) 4 greșeli de evitat înainte să începi construcția casei tale
Pentru a demara așa cum se cuvine construcția mult visatei locuințe, te sfătuim să eviți 4 greșeli esențiale.
De multe ori din dorința de a reduce din cheltuieli, au loc niște compromisuri care pe termen lung pot însemna de fapt cheltuieli mult mai mari. Alege înțelept și nu evita să te consulți cu specialiștii!
1. Lipsa arhitectului
Cu siguranță vrei să faci cât mai multe economii. Ridicarea unei case este costisitoare, prin urmare te gândești de unde poți să mai tai din cheltuieli. Sfatul este să nu renunți la a plăti un arhitect, este o investiție care îți va aduce numeroase avantaje. El este specialistul care te va ajuta să ridici casa pe care ai visat-o, care să îndeplinească cerințele și dorințele tale și ale celorlalți membri ai familiei.
Pe lângă arhitect, vei mai avea nevoie de un inginer structurist pentru proiectul de rezistență al casei, dar și de un inginer de instalații. A lucra cu specialiști înseamnă de fapt, în cele din urmă, economie de timp și bani.
2. Amânarea autorizațiilor și avizelorBineînțeles că nu îți place birocrația, însă construcția unei case implică obținerea mai multor autorizații, pe care ar fi bine să nu le lași să se acumuleze. Primul act cu care vei începe procesul este certificatul de urbanism. Acesta este emis de primărie prin intermediul Biroului de Urbanism. Apoi va trebui să obții autorizația de construire a casei. Documentația este de fapt cu mult mai amplă decât te aștepți la început.
Este important însă să te documentezi în detaliu despre toate aceste hârtii și dosare pe care va trebui să le ai în portofoliu, astfel încât să nu mai amâni obținerea lor, dar și să acționezi eficient, pentru a le avea cât mai repede.
3. Realizarea compromisului la alegerea materialului de zidărieArhitectul te poate ajuta inclusiv în alegerea materialelor de construcții în funcție de proiectul dorit. Este important să știi că dacă optezi pentru cărămidă, ai niște avantaje demne de punctat. Acest material oferă casei tale o lungă durată de viață. În plus îți asigură eficiență energetică - o să ai un consum mai mic pentru încălzirea și răcirea casei tale. Totodată, zidăria din cărămidă oferă și o foarte bună izolare fonică. Poți comanda online cărmidă plină ce se va livra până la tine acasă.
4. Echipă de meșteri pentru care n-ai recomandarePoți alege să construiești în regie proprie sau cu o firmă de construcții. Dacă optezi pentru meșteri, alege o echipă care ți-a fost recomandată, despre care știi că este profesionistă. Evită să te încrezi în promisiunile unor meșteri despre care nu ai nicio informație.
Dacă lucrezi cu o firmă de construcții, atunci vor exista niște clauze contractuale, care rezolvă problemele în cazul în care părți ale construcției nu se ridică la nivelul așteptărilor.
Construcția unei case oferă o sumedenie de satisfacții. Bucură-te de o locuință așa cum ți-ai dorit-o și evită aceste 4 greșeli prezentate.